Baza Sportivă din Gheorgheni, un real succes: peste 700 de conturi în mai puţin de o săptămână. Popicele şi fotbalul, în topul preferinţelor clujenilor

Grigore Blaga, antrenorul Lotului Naţional de Popice/ Foto: Dan Bodea

La nicio săptămână de la inaugurarea Bazei Sportive din Ghorgheni, peste 700 de clujeni şi-au făcut cont pentru a putea beneficia, în mod gratuit, de tot ceea ce le oferă cel mai modern complex sportiv din ţară. Baza sportivă a fost amenajată pe locul fostului cartodrom (str. Alexandru Vaida Voevod FN) de la capătul cartierului Gheorgheni şi se întinde de o suprafaţă de nouă hectare şi jumătate.

Baza sportivă cuprinde spații cu acces pe bază de rezervare sau parteneriat: o clădire multifuncțională, ce cuprinde piste de popice și mese pentru tenis de masă, respectiv o sală multifuncțională; trei terenuri de fotbal, două terenuri de baschet, două terenuri de tenis, un teren de tenis cu peretele, parc de aventură, pistă de role viteză, amfiteatru în aer liber, dar şi spaţii cu acces liber (care nu necesită rezervare): două terenuri de badminton, două terenuri volei pe nisip, spații de joacă pentru copii, spațiu de activități de gym, fitness, bouldering și parkour, spațiu de activități pentru seniori, dar şi piste de agrement, alei de promenadă şi spații verzi. În cadrul complexului există de asemnea un parc de paintbal, dar şi patru spaţii comerciale.

Pentru a se putea bucura de facilităţile oferite de cel mai nou complex sportiv din Cluj-Napoca este necesar ca fiecare utilizator să îşi creeze un cont AICI, cont pe baza căruia îi va fi eliberat un card de acces. După ce a primit cardul respectiv, utilizatorul va putea să facă rezervări. 

„Rezervările se pot face prin trei metode: online, telefonic sau personal. Cei care doresc să facă o rezervare trebuie să își facă un cont la noi pe site. Acolo trebuie completate patru date: numele, prenumele, numărul de telefon și adresa de mail. După ce contul este confirmat, clujenii, dar nu numai, trebuie să vină la sală cu buletinul dacă nu au deja un card de Cluj Bike, iar noi le facem un nou card. Sincronizăm cardul cu contul de pe site și totul e în regulă. Cei care au card de Cluj Bike pot să prezinte acel card şi noi vom sincroniza contul creat pe site-ul nostru cu acel card”, explică unul dintre angajaţii Complexului Sportiv Gheorgheni.

Peste 700 de conturi în mai puţin de o săptămână/ Foto: Dan Bodea

Peste 700 de conturi în mai puţin de o săptămână/ Foto: Dan Bodea

Peste 700 de abonamente

Complexul a fost inaugurat vineri, 2 decembrie, iar în primul weekend de „viață” a fost luat deja cu asalt de sportivii clujeni, profesioniști sau amatori, dornici să facă mișcare.

„Până în momentul de față s-au înscris undeva la 700 de persoane. În weekend a fost plin, plin. Popicele și fotbalul sunt cele mai căutate activități până în momentul de  față”, spune unul dintre angajații responsabili cu rezervările.

Lumea vine mai ales după masa. Unii vin doar pentru a se informa, alții pentru a-și face card, alții au deja „vechime”. „Acum am venit prima dată cu băiatul. Vrem să ne facem cardurile, ne-am făcut cont pe site. El vrea să joace fotbal. Ne bucurăm că a fost făcută această bază sportivă, arată foarte bine. Am văzut mai multe fotografii înainte să venim. E foarte frumos ce s-a realizat față de ceea ce a fost aici. Momentan e frumos, să vedem dacă va rămâne așa și în perioada următoare”, a spus Meda Roman.

David este îmbracat în echipament sportiv. Însoțit de trei prieteni, aleargă grăbit spre unul dintre terenurile de fotbal, deși afară sunt minus șase grade. „Am fost aici încă din prima zi, la fotbal. E foarte fain! Avem antrenament de fotbal”, spune acesta în fugă. Colegii îl urmează. Antrenamentul e antrenament, indiferent de vreme.

În sală e cald și bine, frumos și curat. Nu e permis accesul în lipsa echipamentului adecvat. În sala de popice, antrenorul Lotului Național de Popice și al echipei CFR Cluj-CSM Câmpia Turzii, Grigore Blaga îi oferă sfaturi unui fost popicar ce dorește să își recapete locul în cadrul echipei. 

Grigore Blaga,   antrenorul Lotului Naţional de Popice/ Foto: Dan Bodea

Grigore Blaga, antrenorul Lotului Naţional de Popice/ Foto: Dan Bodea

„Suprinzător, lumea este foarte receptivă la acest sport. Sigur, mulți dintre cei care au venit până acum au asociat popicele cu bowlingul. Au venit în blugi, în salopete, dar încet, încet îi învățăm că trebuie să vină în echipament sportiv pentru a putea juca. Surprinzător, sunt foarte, foarte mulți doritori. Sâmbăta și duminică la un moment dat efectiv nu mai puteam face față. Vin și tineri și oameni în vârstă. Din măsurătorile mele ochiometrice au fost peste 100 de fosţi popicari din Cluj, deşi acest sport a dispărut din Cluj de 20 de ani. Chiar anul acesta avem 20 de ani de când am plecat din Cluj. Acum, ne-am întors acasă. Sigur, reprezentăm în continuare şi Câmpia-Turzii, avem aceeaşi denumire CFR Cluj- CSM Câmpia Turzii. Juniorii încă activează acolo. E greu să îi aducem aici”, explică antrenorul.

Este fericit că după multă muncă de convingere, la Cluj a fost inaugurată „cea mai frumoasă sală de popice din Europa”. „Eu am fost plecat mult în străinătate în ultimii 15 ani, fiind antrenorul lotului naţional şi al echipei CFR Cluj-CSM Câmpia Turzii, dar aşa sală frumoasă nu am mai văzut în Europa. Germania are săli într-adevăr frumoase, dar cea de la Cluj le întrece”, spune acesta mândru.

Echipa CFR Cluj – CSM Câmpia Turzii a fost mulți ani vitregită de soartă, neavând condiții bune de antrenament. Sala de la Câmpia Turzii nu îndeplinește standardele internaționale, fapt pentru care înainte de orice competiție importantă, sportivii trebuiau să se antreneze două, trei săptămâni în cadrul sălii de la Târgu-Mureș pentru acomodarea cu pistele moderne. Cu toate acestea, rezultatele nu i-au ocolit pe sportivii  acestui club.

„Anul trecut am câştigat Cupa Europei, un eveniment important pentru sportul popicelor din ţara noastră, titlu ce nu a mai fost câștigat de România din anii `80, când era foarte dezvoltat acest sport. Doar în Cluj erau 32 de echipe de popice. În prezent există undeva la 15 cluburi de popice în ţară, dar nu activează toate. E o singură ligă, feminin şi masculin. Acum trei ani am avut un campion mondial, de la noi din echipă, la individual. Este vorba de Petruţ Mihălcioiu. Federaţia Română de Popice s-a înfiinţat la Cluj, iar prima echipă care a câştigat campionatul național în 1931 este CFR Cluj. În 1996 când s-a desfiinţat baza de aici, am plecat din Cluj. Primul an am făcut zilnic naveta la Târgu Mureş. Toţi eram clujeni. După un an ne-am dat seama că nu vom dăinui şi ne-am dus la Câmpia Turzii. Am făcut o selecție şi aşa am ajuns să rămânem tot acolo.

Suntem cea mai veche echipă şi prima câştigătoare a campionatului. Noi tindem să rămânem aceeaşi echipă performantă și în prezent. Având acum și  baza materială, cu siguranţă vom performa”, este de părere anternorul.  

 Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Principalele diferenţe dintre bowling şi popice

Sunt persoane care își fac o rezervare la popice, crezând că este vorba de o simplă joacă. „Au fost şi persoane care au venit cu copii mici. Din păcate nu putem primi copii mai mici de zece ani. Mulți cred că e bowling. Popicele este un sport de performanţă, în timp bowlingul poate fi asimilat cu o distracţie. Într-adevăr este şi acesta un sport, nu neg acest lucru, dar mai puţin profesionist. Diferă bilele: la bowling bilele sunt mai mari, au găuri în timp ce la popice sunt mai mici și mai grele, astfel încât nu pot fi manevrate atât de ușor; diferă pista, cea de la bowling e din carpet, la popice e din material plastic; diferă felul în care sunt aşezate popicele: la bowling sunt aşezate în formă de triunghi pentru a putea fi lovite mai uşor, la popice trebuie tehnică mai multă, dar şi forță pentru a le doborî”, explică antrenorul.  

Cu toate că vorbim despre veterani sau chiar campioni mondiali și antrenamentul popicarilor se face tot pe bază de rezervare. „Mâine seară, de exemplu, toate pistele sunt rezervate de veterani. Cel mai în vârstă are 70 de ani”, spune Blaga.

Campionatul Mondial se ține în Gheorgheni

 Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Clujul va găzdui peste doi ani, în premieră, Campionatul Mondial de Popice, chiar în cadrul Complexului Sportiv din Gheorgheni. „Peste doi ani, în luna mai, avem programat la Cluj Campionatul Mondial de Popice. Este un lucru cert. Campionatul se va ține aici. Sigur, va trebui să facem unele modificări, să punem o tribună mobilă. Orice Campionat Mondial se ţine într-o sală polivalentă, după care pistele se demontează şi se dau contracost cluburilor. Noi am primit o derogare pentru a organiza aici campionatul. Vom instala şi în sala de conferinţe un ecran unde vor putea fi vizionate evoluţiile live. Avem tot sprijinul din partea administraţiei. Eveniment face parte din calendarul internaţional al competiţiilor”, spune Grigore Blaga.

În cât timp se ajunge la perfomanță?

De ce anume este nevoie pentru a face perfomanță în cadrul acestui sport? În primul rând de ambiție, talent și consecvență. „Pentru a ajunge să obțină o medalie sau chiar un titlu național, unui junior i-ar trebui un an, poate un an și jumătate, sub conducerea unui antrenor, la stadiul actual al acestui sport în România. Pentru a face performanță pe plan internaţional, e nevoie cam trei ani de antrenament intens. Bine, sunt și excepții. Sun și copii extrem de talentați. E păcat că nu avem ce să le oferim juniorilor, iar aceștia de multe ori renunță”, spune antrenorul.

 Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

 „Pentru noi ceea ce se întâmplă aici, e un început bun. Surprinzător, amatorii care vin să joace sunt oamenii sunt civilizaţi. Din 100, doar cu unul am avut probleme. E foarte bine. Dacă vom găsi copii taelntați, îi vom selecționa”, spune antrenorul.

„De abia am așteptat deschiderea!”

Andrei Bucur a făcut parte din echipa CFR Cluj – CSM Câmpia Turzii. L-am găsit concentrat, lovind cu mult tact popicele. „Am făcut parte din echipa de la Câmpia Turzii, dar după ce m-am mutat la Cluj a fost mai greu să ajung la antrenamente. De abia am așteptat să existe și la Cluj o bază. O să vin măcar de două-trei ori pe săptămână. Sper să îmi reintru în formă cât de repede. Am luat mult în greutate după ce m-am lăsat, ca orice sportiv care nu mai practică un sport constant. Sper că sala va rămâne la fel de frumoasă, sper că nu se va degrada, chiar dacă vin oameni care nu cunosc acest sport și care lovesc ca la bowling. Eu de abia am așteptat să vin să joc după zece ani de pauză. Am urmărit cu interes detaliile legate de complex. Am aflat de abia seara când s-a inaugurat, dar în weekend deja am venit”, spune Andrei.

1img_0800

Andrei Bucur/ Foto: Dan Bodea

Acesta a practicat opt ani popicele. „Am început la 17 ani, am prins cadeții, apoi juniorii și apoi echipa mare, seniorii de la CFR Cluj. La 25 de ani au început alte preocupări, am început serios lucrul și nu am mai avut timp să mă ocup cum trebuie de sport, din păcate. Am obținut  trei medalii: locul trei pe țară la Brașov, pe perechi, un argint și o medalie de aur, cu echipa de seniori. Aur, argint și bronz, câte o medalie din fiecare, la diferite competiții. Chiar mi-a părut rău că nu am putut să continua. Pe vremuri nu știam că există pistă pentru popice la Câmpia Turzii. Am aflat din întâmplare, dar m-a prins. În timpul jocului, depui un efort real. Lumea crede că e ușor. Sunt avantajați cei care au degetele lungi, de pianist. Ei pot să cuprindă bila mai bine. Sper să intru din nou în echipă, deși e concurență mare. Sunt jucători buni. Dar și așa, ca sport, pentru condiție fizică e excelent. Voi continua”, spune Andrei Bucur, în vârstă de 35 de ani.

1img_0759

Foto: Dan Bodea

 [stextbox id=”custom”]

 Reguli și program

Perimetrul Bazei sportive este deschis zilnic între orele 6.00 – 24.00 pentru zonele cu acces liber. În sezonul rece, programul de funcționare pentru spațiile care necesită rezervare este (1 noiembrie – 31 martie) de duminică până joi între orele 10:00 – 20:00,  iar vineri și sâmbătă între orele 10:00 – 21:00. În sezonul cald (1 aprilie – 30 octombrie) de luni până sâmbătă între orele 09:00 – 22:00, iar duminică între orele 10:00 – 22:00.

Rezervări

Rezervările se fac pentru o oră, cu începere la ore fixe și încheiere la ore fixe. Orice întârziere a clienților se scade din timpul efectiv de joc. Rezervările se fac doar pentru luna în curs. În cazul rezervărilor de grup, va exista un utilizator inițiator care va adăuga în programator și ceilalți utilizatori. Aceștia trebuie să fie la rândul lor înregistrați pe platformă și să dețină un card de membru. În situația în care pentru ora următoare nu există rezervări pentru terenul respectiv, persoana/grupul mai poate folosi terenul pentru încă o oră, numai dacă astfel nu se depășește orarul de funcționare al terenului.

Pentru confirmarea rezervării, utilizatorii vor primi o notificare pe aplicația smartphone sau prin e-mail ori SMS. Dacă se dorește anularea programării, aceasta va fi posibilă cu cel puțin 3 ore înainte de ora la care este rezervat terenul. Anularea se va putea face online, telefonic și personal, la sediul Administrației. La data și ora unei rezervări, persoana/persoanele care urmează să folosească terenurile va/vor trebui să-și confirme prezența prin scanarea la recepție a cardului de membru.

Foarte important! Utilizatorii terenurilor sportive ale Bazei sportive vor folosi propriile mingi, palete, rachete și alte echipamente.

[/stextbox]

Complexul Sportiv Gheorgheni este realizat de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Compania Națională de Investiții. Valoarea investiţiei s-a ridicat la 20.255.273, 44 lei fără TVA, iar lucrarea a fost executată de S.C. Nord Conforest S.A.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”908″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”200″ thumbnail_height=”200″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”3″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show as slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Distribuie:

Postaţi un comentariu