Videoclipul imnului Capitalei Europene a Tineretului a fost șters de pe Youtube, la o zi de la prezentare

Foto: www.tomorrowland.com

Videoclipul cu care a fost prezentat imnul Capitalei Europene a Tineretului a fost șters de pe Youtube, la o zi de la lansare.
Totul după ce, în cursul zilei de vineri, realizatorii au primit critici pentru faptul că au folosit imagini fără acordul autorilor, dar și pentru că videoclipul include prea puține imagini reprezentative pentru Cluj.
Ștergerea clipului nu a fost comunicată explicit de realizatori, însă, vineri, seara acesta nu mai era disponibil pe Youtube:

https://www.youtube.com/watch?v=oYp8OTREXDg&app=desktop

Pe pagina de Facebook Youth@Cluj-Napoca 2015, principalul canal de comunicare al evenimentului, a fost postat, vineri după amiază, un text în care organizatorii susțin că imnul prezentat, joi seara, într/un eveniment oficial la care au participat numeroși invitați, printre care și ASR Niculae, este ”un video ce conține versurile piesei pe fundalul unor filmări de la diferite festivaluri internaționale și evenimente consacrate din Cluj, pe care noi, ca și artisti, le apreciem” și că ”toate detaliile despre propunerea legată de realizarea videoclipului oficial al piesei We are the city” vor fi prezentate în perioade următoare.

Prezentăm, mai jos, explicațiile postate pe Youth@Cluj-Napoca 2015:

Pe Youtube este disponibila doar varianta audio:

La sfârșitul anului trecut, CDj independent record label ne-au propus realizarea unui imn al Capitalei Europene a Tineretului 2015.
Ne-a bucurat mult inițiativa lor, astfel că, pe 3 noiembrie 2014 am anunțat public dorința de a transforma acest proiect într-unul colaborativ, care să implice cât mai mulți tineri clujeni talentați.
Mulțumim artiștilor de la Trupa Hazard și Trupa Incognito care s-au implicat voluntar în realizarea piesei alături de echipa CDj record label care au realizat tot ceea ce ține de producție, compoziție și înregistrări. Efortul lor s-a concretizat în piesa numită „We are the city” a cărei voce principală este Aminda!
Aseară, 5 martie 2015, la împlinirea a 2 ani de la înființarea Federației SHARE, echipa CDj record label a prezentat celor aproape 1.000 de tineri membri, voluntari și parteneri ai Federației, propunerea pentru imnul Youth@Cluj-Napoca 2015. Reacția publicului din sală a fost extraordinară smile emoticon
*Următoarea etapă e realizarea videoclipului pentru această piesă*
Am publicat aseară un îndemn pentru voi de a veni cu propuneri de filmulețe care să reprezinte Capitala Europeana a Tineretului 2015, având ca și coloană sonoră piesa We are the City.
Vom anunța în curând, aici și pe www.cluj2015.eu toate detaliile despre propunerea legată de realizarea videoclipului oficial al piesei We are the city și surprizele pe care le pregătim celor care aleg să se implice. Va fi premiată creativitatea, ingeniozitatea și originalitatea smile emoticon
„Pentru a fi mai captivant, imnul Youth Cluj 2015 a fost prezentat Federației SHARE cu un video ce conține versurile piesei pe fundalul unor filmări de la diferite festivaluri internaționale și evenimente consacrate din Cluj, pe care noi, ca și artisti, le apreciem. Am dorit să transpunem orașul în atmosfera magică a unui festival internațional.” ne-a transmis Cristian-Daniel, inițiatorul acestei propuneri.
Echipa Youth@Cluj-Napoca 2015 este în continuare deschisă tuturor celor care doresc să contribuie la ceea ce înseamnă Capitala Europeană a Tineretului.


Publicitate

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu