Vasile Dîncu va acţiona pentru eliminarea nedreptăţilor din sistemul pensiilor militare

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, vineri, la Cluj, că pensiile sub 2.500 de lei ale militarilor vor fi majorate cu 10% şi că în Parlament ar urma să fie modificate legile prin care au fost create o serie de nedreptăţi în sistemul de pensii militare, reletează Agerpres.

Pensiile militarilor vor creşte cu 10%, cele sub 2.500, asta este o prevedere a programului nostru de guvernare. Pe de altă parte, noi ne-am întâlnit cu reprezentanţii celor mai multe dintre asociaţii pensionarilor şi militarilor în rezervă, am stabilit deja un comitet operaţional (…) pentru a încerca să găsim, să reuşim în parlament să facem să eliminăm nedreptăţile care există în acest moment în sistemul de pensii. Sunt unele nedreptăţi generate de tot felul de legi încropite în anii din urmă de diverse regimuri politice şi care au creat disproporţii foarte mari“, a spus Vasile Dîncu.

El a adăugat că există promisiunea de la Ministerul Finanţelor ca “în acest an“, în funcţie de colectare, să se reuşească şi plata a unor restanţe care există după 2016 în privinţa unor pensii militare.

Sper că vom avea o mai bună colectare şi vom reuşi să aducem banii care sunt necesari. Dar, pe de altă parte, vreau să vă spun că în limitele procentului de 2% pe care societatea îl acordă până la urmă armatei române, în acest moment suntem într-o situaţie în care nu putem să spunem că nu ne putem îndeplini misiunile pe care le avem şi, de asemenea, şi cele legate de nivelul de viaţă al familiilor şi al militarilor“, a subliniat Vasile Dîncu după ceremonia înmânării drapelului de luptă Batalionului 400 Sprijin „Feleacu” din cadrul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu