Vaccinarea, obligatorie pentru a scăpa de mască? Este asta o discriminare? Ce spun autoritățile clujene

Autoritățile din România discută despre posibilitatea eliminării unor restricții referitoare la purtarea măștii de protecție în spațiul public, la accesul la diverse manifestări culturale sau sportive, ori la accesul liber în interiorul restaurantelor, condiționând acest lucru de existența unui document care să ateste vaccinarea persoanelor, ori de depășirea unui prag de 50 la sută a persoanelor vaccinate dintr-o localitate sau județ.

Opiniile vizavi de o astfel de măsură sunt împărțite, existând, pe de o parte, destule voci care afirmă că o condiționare a vaccinării de renunțarea la mască sau de accesul la o manifestare ar reprezenta o discriminare, și, pe de altă parte, alte multe voci care afirmă că vaccinarea reprezintă esența reîntoarcerii la o viață normală, fără ca acest lucru să fie considerat neapărat ca o discriminare în raport cu cei care nu doresc să se vaccineze. Cele de mai sus sunt valabile și în ce privește administrația clujeană, unde există voci pro și contra vaccinării ca și element de luat în calcul pentru relaxarea unor măsuri restrictive existente în prezent.

 Viceprimarul Dan Tarcea: ”Vaccinarea ar trebui să fie un imbold pentru nevaccinați”

”Nu cred că e nevoie să-i stimulăm pe oameni să meargă să se vaccineze, să le  oferim recompense pentru a putea, ulterior, să ridicăm actualele restricții. Eu cred că cea mai mare recompensă ce poate fi oferită este chiar eliminarea acestor restricții. Noi trebuie să le explicăm în primul rând oamenilor că vaccinul este sigur și că este singura variantă, singura alternativă pentru a reveni la normalitate. Nu cred că suntem într-o zonă în care să le oferim oamenilor vouchere, țigări sau mai știu eu ce pentru a reveni la normalitate.

Categoric eu susțin această inițiativă de a-i informa, de a-i încuraja pe oameni să meargă să se vaccineze, de a-i ajuta să înțeleagă pe cei care încă n-au înțeles beneficiile vaccinării.

Având în vedere că județul Cluj este pe primul loc în România în ceea ce privește rata de vaccinare, cred că asta arată că clujenii au înțeles foarte bine acest aspect. Este un lucru lăudabil, și le mulțumesc clujenilor pentru acest lucru, arată astfel că sunt mult mai dornici să se revină la normalitate. De asemenea, și infrastructura pe care o avem în Cluj-Napoca și în județ este una foarte solidă. Discutăm de peste 30 de puncte de vaccinare la nivel de județ, în comparație cu altele din țară, unde există doar 10 sau 12 asemenea centre. Mai discutăm de un centru drive-through, discutăm de un maraton al vaccinării zilele următoare, deci acestea ar fi măsurile pe care ar trebui să le ia toate autoritățile din țară pentru a-i determina și încuraja pe oameni să facă acest pas al vaccinării.

Primul-ministru a anunțat încă de ieri că urmează să fie adoptate niște măsuri de relaxare, asta, sigur, în condițiile în care rata de vaccinare ajunge la un anumit nivel. Eu, din punctul meu de vedere, și fără a pretinde că sunt depozitarul adevărului absolut, cred că aceasta este calea de urmat pentru a-i încuraja pe clujeni să se vaccineze și să revenim cât de curând la normalitate. Practica e demonstrat că informarea și încurajarea vaccinării dă rezultate mai bune decât constrângerea oamenilor de a face acest lucru. Frica nu cred că ajută la nimic, ci speranța că vom reveni la o viață normală este cea mai bună variantă.

Din informațiile pe care le dețin, vor exista două etape de ridicare a restricțiilor, una de la 1 iunie, dată de la care ar putea fi organizate diverse evenimente, sau să se permită accesul în restaurante în procent de sută la sută, doar pentru pentru persoane vaccinate sau imunizate, iar o alta, în luna august, când urmează să fie ridicate și alte restricții, inclusiv purtarea măștii în exterior.

Într-adevăr există diferențe mari în ce privește rata de vaccinare între județe. Autoritățile de acolo ar trebui să vadă de ce s-a ajuns aici, poate că n-au suficiente centre, n-au făcut suficientă campanie în favoarea vaccinării. În plus, dacă se va decide deschiderea unui restaurant, de exemplu, la sută la sută din capacitate numai pentru cei vaccinați, într-o localitate în care rata de vaccinare este mai mică de 50 la sută să zicem, asta ar trebui să fie un imbold pentru cei nevaccinați încă. Nu cred că e o chestiune de discriminare între vaccinați și nevaccinați. Adică, în condițiile în care o persoană vaccinată nu mai prezintă risc pentru comunitate, sigur că nu ar trebui să-i îngrădești drepturile. Deci, cred că asta e calea corectă pe care ar trebui să mergem”, a declarat viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.

Prefectul Tasnadi Szilard: ”Certificatul de vaccinare ar trebui să rămână doar un act medical, nu să creeze discriminare”

La rândul său, prefectul Clujului, Tasnadi Szilard, consideră că este nevoie de o reglementare la nivel național în ce privește renunțarea la portul măștii de protecție, și că certificatul de vaccinare ar trebui să rămână un simplu document medical, nu unul care să ducă la discriminări.

Eu cred că problematica purtării măștilor se va reglementa la nivel național, cu titlu general. Altfel, va fi greu de explicat de ce eu la Cluj-Napoca nu trebuie să port mască și de ce trebuie să o port dacă mă deplasez în alt județ. Nu cred că ar fi o măsură controlabilă reglementarea diferită, în funcție de rata de vaccinare. În ceea ce privește calitatea de vaccinat, așa cum am declarat deja, eu sunt de părere că certificatul de vaccinat ar trebui să rămână doar un instrument medical și nu un instrument de atac prin care să se creeze discriminări”, ne-a declarat prefectul Clujului.

Clujul, ar putea fi primul județ în care masca să nu mai fie obligatorie pe stradă

Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a declarat astăzi că acoperirea vaccinală în judeţul Cluj este de 30,2%, iar în Municipiul Cluj-Napoca este de 40%, cele mai mari valori din țară, la mare distanță de  cifrele înregistrate în multe locuri din țară.

Pentru judeţul Cluj avem o rată de acoperire vaccinală de 30,2% şi, la fel, dacă ne uităm la populaţia eligibilă, mai mare de 16 ani, inclusiv, avem o rată de acoperire vaccinală de peste 35%, 35,7%. Vorbim de judeţ şi nu de Municipiul Cluj-Napoca.

În Municipiul Cluj-Napoca, rata de acoperire vaccinală este de 40% în momentul de faţă. Pentru judeţul Sibiu avem o rată de acoperire vaccinală pentru populaţia rezidentă de 23,7%, pentru populaţia eligibilă mai mare de 16 ani – 28,9%; pentru Braşov – 23,65% rată de acoperire vaccinală a populaţiei rezidente. Dacă ne uităm la populaţia eligibilă peste 16 ani – 28,8%; şi Timiş – 23,41% rată de acoperire vaccinală pentru populaţia eligibilă, 27,8% şi Constanţa – 22,6% rată de acoperire vaccinală, pentru populaţia eligibilă – 27,38%. Suceava – rata de acoperire vaccinală este de circa 10,47%, iar din populaţia eligibilă circa 13%. Mergând mai sus, Botoşani – 11 %, populaţie eligibilă 13,4%, Giurgiu – 11,38%, populaţie eligibilă 13,51% acoperire vaccinală. Şi mai avem Bacău – 11,48%, populaţie eligibilă 14,11%. Şi ultimul, Neamţ – 11,9%, iar procentul din populaţie eligibilă 14,45%“, a mai arătat reprezentantul CNCAV.

Distribuie:

Postaţi un comentariu