USR-PLUS Cluj propune un nou val de politicieni. Cine sunt necunoscuții care i-au surclasat pe Goțiu și Ungureanu

Emanuel Ungureanu la mitingul electoral al USR-PLUS din 5 mai 2019 de la Cluj-Napoca/ Foto: Dan Bodea

În competiția internă a Alianței USR-PLUS, pentru alegerile parlamentare din decembrie, s-au înscris 28 de membri. 16 dintre aceștia au reprezentat USR, în frunte cu Mihai Goțiu și Emanuel Ungureanu, senator, respectiv deputat în actualul legislativ. PLUS a propus doar 12 candidați pentru cele cinci locuri eligibile, unul la Senat și trei la Camera Deputaților, dar a dat câștigătorii pe ambele fronturi – Cristian Bordei la Senat, respectiv Oana Murariu la Camera Deputaților, unde au mai prins poziții eligibile Viorel Băltărețu (al doilea pe listă) și Elena Loredana Ciubucă (locul 4, acesta urmând să fie eligibil în cazul unei redistribuiri). Conform președintelui Organizației USR Cluj, Cătălin Sălăgean, la alegerile din 6 decembrie, Alianța speră să obțină trei mandate de deputați (plus, eventual, încă unul la redistribuire) și unul de senator, la Cluj. În cele ce urmează Transilvania Reporter vă propune să-i cunoaștem pe candidații Alianței USR-PLUS clasați pe poziții eligibile în urma scrutinului intern.

Economistul a surclasat activiștii
Câștigătorul alegerilor interne, pe lista pentru Senat, Cristian Bordei, este un nume care nu spune mai nimic electoratului USR-PLUS. Are 53 de ani, este economist și a fost unul din cei 12 membri ai PLUS propuși pe listele parlamentare. Nu are anvergura lui Mihai Goțiu, dar și-a convins atât colegii de partid, cât și pe o parte semnificativă a coechipierilor din Alinață. Adică a „furat” câteva voturi și din partea reprezentanților USR participanți la Conferința județeană a Alianței. Cristian Bordei a absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale, din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) București și are un master în relații publice internaționale la UBB Cluj, Facultatea de Istorie și Filosofie, departamentul de relații internaționale. „Ca și program politic am o viziune, am 15 obiective generale și am și o parte de focus personal, dar în centrul mandatului meu va fi asigurarea legislației generale pentru dezvoltarea activității economice”, a declarat Bordei pentru media9.ro. Pe listele pentru Senat, Bordei Cristian a fost ales cu 192 de voturi, urmat de senatorul Mihai Goțiu (135 de voturi) și Elek Levente (USR, cu 63 de votur). A patra în opțiunile USR-PLUS, la Senat, a fost Manuela Petrescu. Reamintim că doar prima poziție a acestei lise este eligibilă pentru un loc în Senatul României.

Membrii USR propuși pentru un loc în Parlament:
Emanuel Dumitru Ungureanu;
– Mihai Goțiu;
– Andreea-Raluca, Hărăguș;
– Radu Ioan Chirilă;
– Constantin-Dragoș Sdrobiș;
– Vlad Cristian;
– Ciprian Doru Rigman;
– Marius Ovidiu Criste;
– Hînda Ioan Romică;
– Maria Alina Mester;
– Romana Harosa;
– Levente Elek;
– Radu Molnar;
– Ramona-Alexandra Toadere;
– Paul Bucur;
– Marius Strango.

Membrii PLUS propuși pentru un loc în Parlament:
Alexandrina-Ioana Nan;
– Iosif Marcu;
– Gabriel Dalalau;
– Cristian Bordei;
– Viorel Băltărețu;
– Manuela Petrescu;
– Călin Groza;
– Ioan Rus;
– Oana Olimpia Pop;
– Cornel Botoroagă;
– Elena-Loredana Ciubuca.
– Oana Murariu.

Un avocat, un antreprenor și un IT-ist pentru Camera Deputaților
Pe lista pentru Camera Deputaților Alianța a propus nu mai puțin de 10 nume, două din partea USR și 8 reprezentanți ai PLUS. Cea mai convingătoare a fost avocata Oana Murariu acesta câștigând detașat (465 la 416) competiția cu propriul coleg de partid Viorel Băltărețu. La distanță mare (289 de puncte) s-a clasat Radu Molnar de la USR. Pe poziția a patra a terminat Elena-Loredana Ciubucă, însă această poziție va deveni eligibilă doar în cazul în care s-ar ajunge la o redistribuire a locurilor în Camera Deputaților. Cel mai sonor nume de pe această listă, Emanuel Ungureanu, a fost doar a cincea opțiune în viziunea colegilor de Alianță.

De profesie avocat, Oana Morariu are 32 de ani și a fost coordonatorul USR PLUS la alegerile locale de luna trecută. Este la prima experiență politică și mărturisește că a ales să se implice când a conștientizat că e mai bine să facă chiar ea acest lucru decât să aștepte să se implice alții. „Dacă noi nu ne implicăm, vor pleca tinerii din țară, iar cei plecați nu vor avea motive să se întoarcă. De aceea m-am implicat în platforma România 100 și apoi în Plus, predominant juridic, însă am fost mult în stradă. Am fost și la firul ierbii, în sate, să cunosc problemele reale ale oamenilor. Eu candidez pentru un loc de deputat și vreau să activez în Comisia juridică, pentru că în Parlament se lucrează cu legile, iar eu știu să lucrez cu legile. Aplic legi, le coroborez, le contest la Curtea Constituțională, am avut și inițiativă legislativă. Astfel aș putea să ne reprezint pe noi, alianța, și pe clujeni cu cinste în Parlament și să am un aport calificat la societate în acest sens”, a declarat Murariu pentru media9.ro.

Și Viorel Băltărețu este un no name în politică. S-a înscris în PLUS în urmă doi ani pentru că, cităm: „Am crezut și cred în valorile și spiritul pe care l-a promovat acest partid”. Băltărețu este însă un cunoscut antreprenor local. Are 45 de ani și administrează o companie etalon în industria HORECA din România. „Cu experiența pe care am câștigat-o la firul ierbii, unde legile se lovesc de noi, pot fi un deputat valoros pentru echipa USR PLUS. Îmi doresc să schimb mentalități, să schimb legi prin activitatea mea în Parlament și mă voi axa pe dezvoltarea mediului economic. Mai concret, pe debirocratizare și digitalizare”, s-a confesat Băltărețu, pentru sursa citată.

Singurul reprezentant al USR pe o poziție eligibilă pentru Camera Deputaților, a treia, este Radu Molnar. De profesie IT-ist, acesta a menționat pentru sursa menționată anterior că provine dintr-o familie relativ săracă, neînstărită, și că a trebuit să muncească încă din anul I de facultate ca să se poată întreține în Cluj-Napoca. „Pot să spun că foarte multă vreme din viața mea nu m-a pasionat politica absolut deloc. M-am concentrat pe aspectele tehnice ale jobului meu și ale vieții mele, întotdeauna am fost pasionat de tehnologie. Pe parcursul carierei, atunci când am avut o răscruce, când a trebuit să aleg între management și partea tehnică, am continuat pe partea de expertiză tehnică. Am devenit unul dintre experții Clujului pe domeniul administrării sistemelor informatice complexe. Dar s-a schimbat totul pentru mine în momentul tragediei de la Colectiv. Mi-am dat seama că pasivitatea și neimplicarea mea a avut consecințe. Nu directe, dar indirect am permis unui sistem criminal să dăinuiască”, a adăuga Molnar, pentru platforma amintită.

Lista finală a USR-PLUS, în ordinea punctajului obținut, la Camera Deputaților
1. Murariu Oana
2. Băltărețu Viorel
3. Molnar Radu
4. Ciubucă Elena – Loredana
5. Ungureanu Emanuel
6. Nan Alexandrina – Ioana
7. Meșter Alina – Maria
8. Rigman Ciprian – Doru
9. Chirilă Radu – Ioan
10. Botoroagă Cornel

Reacțiile marilor învinși
Imediat după ce rezultatele scrutinului intern al Alianței USR-PLUS a fost făcut public, cei doi mari învinși, deputatul Emanuel Ungureanu, respectiv senatorul Mihai Goțiu, au evitat să facă declarații, însă au revenit ulterior, amândoi postându-și pozițiile prin intermediul paginilor de socializare.

„Nu e nicio problemă că nu mai întru eu în Parlament, problema ar fi că anumite proiecte de curățire a sistemului sanitar se vor pierde pe drum”, s-a rezumat să comenteze, într-o postare pe Facebook, Emanuel Ungureanu, referitor la rezultatul alegerilor interne.

Mult mai afectat de eșecul scrutinului intern a fost senatorul în exercițiu Mihai Goțiu. În postarea sa pe pagina de Facebook, acesta nu s-a ferit să menționeze că a fost „săpat” și a insistat asupra timpului prea scurt alocat candidaților, în timpul dezbaterilor interne, pentru a-și expune strategiile și proiectele pentru viitorul mandat parlamentar.

„O SEARĂ AMARĂ. Dar nu un capăt de drum. Am ieșit la plimbare, pe malul Someșului, să-mi adun gândurile; de câteva ori am fost oprit de oameni, care m-au felicitat pentru luptele pe care le-am dus pentru păduri, în Senat… nu am știut cum să le spun că o să-mi fie greu să le duc în continuare… și asta nu pentru că nu am energia și voința de a le duce mai departe…

Astăzi (duminică, 11 septembrie – n.a.), în Filiala USR PLUS au avut loc alegerile interne pentru desemnarea candidaților la parlamentare. Am reușit să-mi conving majoritatea colegilor din USR să mă voteze. Din păcate, am mai reușit să conving doar o mână dintre delegații PLUS (în Conferință au fost 72 de delegați de la PLUS și 48 de la USR – cum s-a ajuns aici e o poveste prea lungă).

Dincolo de rezultatul votului, amărăciunea nu vine din faptul că nu i-am convins, ci că n-am avut șansa să-i pot convinge pe reprezentanții PLUS. Cu greu, am făcut rost de numerele de telefon ale unora dintre ei, să pot discuta direct, să mă prezint și să mai demontez din „miturile” pe care unii „binevoitori” le-au plantat în grupul lor.

În rest, toată „dezbaterea” internă s-a limitat la o prezentare și răspunsul la câteva întrebări, cu un timp total alocat de 11 minute. La care s-au adăugat 2 minute de prezentare, în deschiderea Conferinței Județene, de astăzi (duminică). În total… 13 minute.

M-aș bucura dacă Cristian Bordei (de la PLUS), cel care a ajuns pe prima poziție pe listă (nu-mi fac iluzii în cazul meu, locul 2 nu e eligibil la Senat), va face cel puțin cât am făcut eu pentru mediu, pentru ape și păduri. Sau pentru orice altceva care să schimbe lucrurile în bine, în România. Fără nicio răutate, spun, însă, că nu-l cunosc. Mai mult de 13 minute durează un interviu pentru angajarea unui portar…

Până la alegeri sper că va avea mai mult timp să se prezinte și să-și facă cunoscute ideile, proiectele și capacitatea de a le pune în practică. Și, din păcate, lipsa dezbaterii reale nu a fost singura problemă (ba, poate, chiar cea mai mică din toată această ultimă săptămână… dar vine și vremea memoriilor).

Vreau să le mulțumesc colegilor din USR Cluj (cu câteva excepții, se știu ei) pentru încrederea acordată și că au crezut în mine. Ați făcut și, sunt convins, veți face multe lucruri bune în continuare pentru comunitățile voastre. Și voi găsi un mod să vă sprijin pe mai departe!

Și vreau să vă mulțumesc și vouă, tuturor celor care mi-ați fost alături și m-ați susținut în ultimele zile, dar și pe tot parcursul activității mele parlamentare. Mesajele pe care mi le-ați transmis îmi dau forța să continui luptele pe care le-am început, nu de ieri, de azi, ci cu mult timp înainte de a intra în politică. Nu mă întrebați, în seara asta, „cum?”.

Colegilor din PLUS care au câștigat (și în mod special președintelui PLUS Cluj) le spun doar că și-au asumat niște responsabilități uriașe. Vor avea de dat socoteală cetățenilor, nu mie, dacă le înșală. Nu pentru mine, ci pentru noi toți, m-aș bucura să nu o facă. Poate, după ce îi voi cunoaște mai mult decât am avut ocazia în cele 13 minute de „dezbatere”, vor avea și sprijinul meu. Momentan, încă nu sunt convins că sunt conștienți ce așteptări uriașe există din partea societății civile de la USR PLUS. Și nici de forța ei.

Pentru Dacian Cioloș o să am mai multe întrebări (inclusiv dacă ce s-a întâmplat, în ultima săptămână, la Cluj, e modul în care schimbăm politica în România). În seara aceasta, însă, doar despre mediu. În februarie 2019, când a venit la Comitetul Politic al USR, să ne convingă să votăm Alianța electorală pentru europarlamentare l-am întrebat care e poziția PLUS referitoare la Mediu.

Redau din memorie: „Vom avea un program pentru mediu care te va face să te înscrii în PLUS”. Îl întreb clar și direct și acum – dincolo de promisiunile frumoase, cu cine îl vom pune în aplicare? În Parlament și în Guvern.

Pentru Dan Barna n-am întrebări. I le puteți transmite voi, direct!
No, în fine, am trecut prin momente mai neplăcute în viață. Nu e un capăt de drum. Ci doar un punct cu virgulă”, a reacționat Mihai Goţiu pe pagina sa de Facebook.

Liderii USR-PLUS le-a reproșat celor doi parlamentari că organizația clujeană a pierdut mult teren în fața PNL Cluj, în ultimii 4 ani. Mai mult, lui Ungureanu i se reproșează faptul că în mandatul său de deputat s-a luptat să-și facă imagine doar pentru sine, fără să „tragă” pentru partid.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Shtima says:

    Nu politicieni, politruci xxxxx, chiar mai josnici decat fosilele comuniste.

Postaţi un comentariu