USR a prezentat lista cu miniștrii cabinetului Cioloș și programul de guvernare

Foto: Digi24

Biroul Național al USR a agreat, duminică, lista de miniștri și forma finală a programului de guvernare care vor fi propuse spre validare în Comitetul Politic al partidului, ce are loc duminică seară, de la ora 18:00. Lista de miniștri și programul de guvernare, validate de Comitetul Politic, vor fi depuse luni în Parlament de premierul desemnat Dacian Cioloș, scrie Digi24.

Propunerea USR de program de guvernare poate fi consultată AICI.

Lista Guvernului:

Prim-ministru – Dacian Cioloș

Ministerul Finanțelor – Dragoș Pîslaru

Ministerul Afacerilor Interne – Alin Stoica

Ministerul Afacerilor Externe – Dan Barna

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – George Cățean

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Mihai Goțiu

Ministerul Justiției – Stelian Ion

Ministerul Apărării Naționale – Nicu Fălcoi

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – Claudiu Năsui

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Cristian Ghinea

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Ionuț Moșteanu

Ministerul Energiei – Cristina Prună

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Cătălin Drulă

Ministerul Muncii și Protecției Sociale – Oana Țoiu

Ministerul Sănătății – Ioana Mihăilă

Ministerul Culturii – Iulia Popovici

Ministerul Tineretului și Sportului – Tudor Pop

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – Monica Berescu

Ministerul Educației – Corina Atanasiu

Premierul desemnat Dacian Cioloș a transmis un mesaj, duminică, înainte de a depune luni lista de miniștri USR și programul de guvernare în Parlament pentru a obține votul de încredere. El face apel la PNL, despre care spune că e „conștient că există o aversiune și o nervozitate la adresa noastră încă din campaniile electorale din 2019 și 2020”. Acesta notează pe Facebook că „guvernul monocolor al USR poate fi o soluție pentru ieșirea din criză”. Totodată, liderul USR afirmă că „pentru PSD tot noi putem fi o soluție pentru a depăși lunile care urmează”. „Poate ne rupem gâtul și veți scăpa de noi sau poate vom reuși să ținem lucrurile sub control și vă vom permite să vă numărați liniștiți procentele”, mai scrie Cioloș.

Distribuie:

Postaţi un comentariu