UNTOLD, ziua trei: 90.000 de participanți, Armin și „o nebunie curată”

Foto: Dan Bodea

Cea de-a treia zi a festivalului UNTOLD, ziua în care Armin Van Buuren a urcat pe DRAGON’S NEST, a adus în tărâmul plin de magie peste 90.000 de participanți. Dj-ul olandez, atât de mult iubit de fanii din România, Armin van Buuren a stat pe scenă aproape 5 ore, iar la finalul show-ului s-a închinat în semn de respect în fața participanților care au rămas până la ora 8 dimineața pe stadion și le-a spus în limba română “România, vă iubesc!”. Show-ul lui Armin van Buuren a fost transmis live integral pe pagina de facebook a festivalului UNTOLD, dar și pe pagina artistului, unde peste 30 de milioane de oameni din întreaga lume l-au urmărit pe artisul olandez, în direct, pe scena de la Cluj.

Foto: Dan Bodea

Trupa Hurts a urcat sâmbătă pentru prima dată pe scena festivalului UNTOLD. Cei doi artiști au declarat că acceptă de fiecare dată cu mare bucurie invitația de a concerta în România și asta pentru că, spun ei,  când vin aici se simt ca acasă. Cei doi artiști sunt mare fani ai fotbalului și au declarat că îl cunosc pe Dan Petrescu și pe Gheorghe Hagi.

„România e ca și casa noastră pentru noi. Ne simțim incredibil alături de publicul de aici. Dacă vreodată cineva ne va invita, de exemplu, să compunem imnul Echipei Naționale de Fotbal a României, o să acceptăm cu mare placere.” au declarat cei doi componenți ai trupei Hurts.

Foto: Dan Bodea

După ce a participat la prima ediție a festivalului UNTOLD, artistul britanic, Tinie Tempah și-a dorit să revină, iar aseară a urcat pe scena principală unde, împreună cu publicul a creat un moment impresionant. „Este o nebunie curată ce se întâmplă de fiecare dată când ajung pe scena festivalului UNTOLD. Este incredibil câtă energie pozitivă primesc din partea publicului și a fanilor din România. Abia aștept să mă reîntorc.”a declarat Tinie Tempah.

În a treia zi a festivalului, pe scena DRAGON’S NEST, a mai urcat pentru prima dată în România, dj-ul misterios Marshmello. Sunnery James & Ryan Marciano, care au fost pe scenă și alături de Armin van Buuren au declarat, potrivit comunicatului transmis presei de organizatori, că festivalul UNTOLD este pentru ei cel mai bun festival din an și că oriunde se duc în lume, răspândesc povestea UNTOLD.

Astăzi, în ultima zi a festivalului, vor urca pe scena principală, începând cu ora 17.00: Golan, Alma, Example + DJ Wire, John Newman, Alan Walker, Afrojack, Martin Garrix și Steve Aoki

Mai jos puteți urmări o galerie de imagini din a treia zi a festivalului UNTOLD. Foto: Dan Bodea

Distribuie:

Postaţi un comentariu