Un Cercetător de la USAMV Cluj-Napoca a fost distins cu Marele Premiu Științific INOVALIMENT 2021

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca

Prima ediție a Târgului Internațional de Invenții și Inovații „Inovaliment” s-a desfășurat online, în perioada 22-26 noiembrie, iar câștigătoarea marelui premiu a fost cercetătorul clujean Mihaela Ștefana Canalis de la USAMV Cluj-Napoca.

Lucrarea câștigătoare se numește: „Strategie inovativă de îmbunătățire a calității senzoriale a produselor alimentare, prin utilizarea de ambalaje active” și îi aparține Mihaelei Ștefana Canalis care folosește ambalajele active care interacționează în mod direct cu produsul alimentar ambalat, putând crește durata de valabilitate a alimentelor și menținând calitatea și siguranța alimentelor. Acestea sunt obținute dintr-o matrice biopolimerică încorporată cu substanțe active, precum uleiurile esențiale și alte extracte ori compuși naturali.

În cadrul târgului de invenții și inovații au fost prezentate peste 40 de lucrări științifice, din categorii precum: nutriție de precizie, tehnologii alimentare cu costuri reduse și valoare nutritivă ridicată, proteine alternative, ingrediente inovatoare, alimente sustenabile, alimente optimizate pentru creșterea calității vieții.

„Proiectul își propune să fie un premergător în obținerea de biofilme și acoperiri active sustenabile ca metodă inovatoare de conservare și îmbunătățire a calității senzoriale a produselor alimentare, fără conservanți sintetici.

Ambalajele active interacționează în mod direct cu produsul alimentar ambalat, pot crește durata de valabilitate a alimentelor și mențin sau îmbunătățesc calitatea și siguranța alimentelor.

Aspectul inovativ al prezentului proiect vizează îmbunătățirea calității senzoriale a produselor alimentare ambalate cu biofilme și acoperiri active, luând ca reper rezultatele obținute în urma analizei senzoriale cu degustători.

Materialele (compuși activi și biopolimeri) utilizate, metoda de obținere a ambalajelor active, precum și modalitatea de încorporare a compușilor activi în matricea biopolimerică sunt discutate în vederea acceptării de către consumatori și dezvoltării sustenabile a ambalajelor active”, a declarat Mihaela Ștefana Canalis.

Distribuie:

Postaţi un comentariu