UMF „Iuliu Hațieganu” a inaugurat căminul VII din campusul Hasdeu, recent reabilitat și modernizat

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a inaugurat, astăzi, 24 februarie, căminul studențesc VII, din campusul Hașdeu. Acesta a fost reabilitat și modernizat, investiția ridicându-se la peste 9,6 milioane de lei, echivalentul a aproape 2 milioane de euro, din fonduri proprii ale universității și fonduri alocate de la bugetul de stat.

Reabilitarea căminului VII, construit în perioada anilor 1960, a început în luna februarie 2021 și a fost finalizată în luna noiembrie 2021. Noua capacitate de cazare va fi de 178 de locuri, în 89 de camere a câte două locuri, din care o cameră cu două locuri a fost amenajată pentru persoanele cu dizabilități. Studenții care vor locui în acest cămin, începând cu anul universitar 2022-2023, vor avea acces la patru oficii pentru prepararea și servirea mesei și patru spălătorii dotate cu echipamente noi precum și la trei săli de lectură a câte 22 de locuri fiecare.

Lucrările de construcții și instalații au avut ca scop îmbunătățirea condițiilor de cazare pentru studenții universității. Înainte de renovare, camerele de cazare erau prevăzute cu patru paturi și distribuite de-a lungul unui coridor central cu câte două băi comune, un oficiu și o sală de lectură pe fiecare nivel. În urma lucrărilor de reabilitare, s-a ridicat nivelul de confort prin realizarea, prin recompartimentare, în cadrul fiecărei camere, a unei băi, prin înlocuirea în totalitate a instalațiilor interioare, realizarea de instalații noi de încălzire – răcire, insalații de ventilare, instalații pentru stingerea incendiului, instalații electrice, de iluminat și de comunicații (TV, internet de mare viteză).

Finisajele interioare și exterioare au fost realizate la o calitate superioară. Mobilierul este nou și modern, cu un design atractiv, iar confortul camerelor a crescut semnificativ. Căminul va oferi studenților accesul la o sală de sport dotată cu aparatură performantă, dar și la Dispensarul medical studențesc și la Centrul de consiliere psihologică și orientare profesională al universității. Accesul în clădire se va face prin tag-uri și videointerfon, aceasta fiind prevăzută și cu instalații de detectare, semnalizare și alarmare de incendiu, de detectare efracție și de supraveghere video.

„Valoarea totală a investiției s-a ridicat la aproape 10 milioane de lei, din care peste 8,5 milioane de lei au fost fonduri destinate lucrărilor de construcții și instalații, iar diferența o reprezintă costul mobilierului și dotărilor. Creșterea nivelului de confort constă în faptul că fiecare cameră a fost prevăzută cu baie proprie, frigider, birouri pentru fiecare persoană, conexiune la internet, precum și accesul la spațiile comune dotate cu echipamente moderne și performante”, a declarat Valentin Mudura, directorul general administrativ al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca pune la dispoziția studenților de la toate programele de studiu aproximativ 2.500 de locuri de cazare în 9 cămine, situate în campusurile Observator și Hașdeu și pe str. Victor Babeș. În prezent, în condițiile în care activitatea didactică se desfășoară în format fizic, gradul de ocupare al locurilor din cămine este de 100%.

„Dorim să le oferim studenților noștri cele mai bune condiții pentru a învăța, dar și pentru a se putea bucura de tot ce le oferă orașul Cluj-Napoca, astfel încât experiența lor de studenți la UMF „Iuliu Hațieganu” să fie una memorabilă și motivantă. Pe lângă spațiile de cazare pe care le punem la dispoziția lor, le vom facilita și accesul la restaurantul studențesc, prin amplasarea a două puncte de lucru în cele două campusuri universitare, Observator și Hașdeu și prin implementarea unui sistem de comenzi online”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Distribuie:

Postaţi un comentariu