Tu ce IQ ai? Mensa România organizează prima sesiune de testare a acestui an, la Cluj

Mensa România organizează prima sesiune de testare IQ a anului în data de 3 martie, în Cluj, la Liceul Tehnologic nr.1 “Tehnofrig”, începând cu ora 11:00.

Candidații sunt invitați să-și valideze inteligența printr-un test standardizat (cu matrice progresive Raven), administrat de un proctor acreditat Mensa, cu rezultat recunoscut internațional. Înscrierea se face online AICI, până în data de 1 martie.

Citiţi şi: Cine sunt cei mai inteligenți clujeni?

Testul pentru copii (11-16 ani) durează 15 minute și constă în 25 de întrebări. Adulții primesc un set de 45 de întrebări, la care trebuie să răspundă în 20 de minute. Testele folosite sunt calibrate pentru determinarea coeficientului de inteligență rațională, iar întrebările sunt de tip “culture fair”, bazate exclusiv pe imagini și diagrame.

Candidații cu rezultate care îi plasează printre cele mai inteligente 2% persoane din total populație vor primi invitația de a se înscrie în Mensa România.

Mensa – The High IQ Society este organizația oamenilor cu coeficient înalt de inteligență. Unicul criteriu de admitere în Mensa este promovarea testului standardizat. Mensa România, fondată în 1991, este afiliată Mensa International cu statut de Full National Mensa și are peste 800 de membri.

Vârsta minimă a participanților este de 11 ani. Candidații minori au nevoie de acordul părinților (formularul poate fi descărcat de pe site).

Distribuie:

Postaţi un comentariu