Trei propuneri legislative de modificare a Legii educaţiei fizice şi sportului vor fi dezbătute de Camera Deputaţilor. Ce prevăd acestea

Foto: Dan Bodea

Senatul a adoptat o propunere legislativă de modificare a Legii educaţiei fizice şi sportului 69/2000 prin care copiii şi juniorii legitimaţi la cluburi sportive, care se pregătesc pentru competiţii oficiale, vor primi lunar un tichet valoric de 50 lei.

Iniţiată de un grup de parlamentari PSD, propunerea legislativă prevede că juniorii şi copiii legitimaţi la structurile sportive care practică sportul în mod organizat, pentru a participa la competiţii sportive naţionale şi internaţionale oficiale, sunt consideraţi sportivi de performanţă şi beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma tichetelor valorice denumit „tichet de sportiv”.

Tichetele de sportiv sunt bonuri de valoare pe suport de hârtie destinate exclusiv pentru acoperirea unor cheltuieli privind practicarea sportului de performanţă, ce pot fi utilizate numai pe teritoriul României, pentru servicii sau bunuri furnizate de persoane juridice cu care Ministerul Tineretului şi Sportului a încheiat un acord în acest sens.

Astfel, fiecare sportiv va avea dreptul la un singur tichet pe lună, perioada de valabilitate fiind de un an de la data emiterii. Totuși, potrivit unui amendament al Comisiei pentru învăţământ tineret şi sport, însuşit de plenul Senatului, valoarea tichetelor de sportiv a fost redusă de la 150 lei, cât era prevăzut de iniţiatori în proiectul de act normativ, la 50 lei.

O altă propunere legislativă, iniţiată tot de parlamentari PSD, adoptată de Senat completează aceeaşi Lege a educaţiei fizice şi sportului 69/2000, în sensul posibilităţii Ministerului Tineretului şi Sportului de a organiza Săptămâna Mişcării în România prin direcţiile judeţene pentru tineret şi sport, cluburile sportive, complexuri sportive naţionale şi casele de cultură ale studenţilor, potrivit Agerpres.

În sfârșit, un al treilea proiect adoptat în unanimitate de Senat, care modifică Legea educaţiei fizice şi sportului, iniţiat de această dată de un grup de parlamentari PNL, prevede că federaţiile sportive naţionale, care primesc finanţare de la bugetul de stat prin intermediul Ministerul Tineretului şi Sportului, au obligaţia să deţină o pagina proprie de internet pe care să poată fi vizualizate statutul federaţiei şi altor acte constitutive, structura organizatorică, conducerea federaţiei, bugetul, programele şi strategiile proprii, regulamentele, lista cluburilor sportive afiliate, precum şi alte materiale de interes public.

Aceste trei propuneri legislative de modificare a Legii educaţiei fizice şi sportului 69/2000 vor fi dezbătute de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Distribuie:

Postaţi un comentariu