Trei participanți la Ziua Maghiarilor, amendați pentru că au fluturat steagul istoric al Transilvaniei

La manifestație participă peste 600 de persoane (Foto: Dan Bodea)

Trei bărbați care participau la manifestațiile de la Cluj-Napoca, prilejuite de Ziua Maghiarilor de Pretutindei au primit câte o amendă contravențională în valoare de 500 de lei pentru că aveau asupra lor steagul istoric al Transilvaniei. Din același motiv, un alt participant a primit un avertisment. Cei în cauză au fost sancționați fiindcă nu au respectat instrucțiunile organizatorilor.

Cele trei persoane au fost oprite în timpul marșului desfășurat pe străzile din centrul orașului în timp ce o a patra persoană a fost legitimată chiar la intrarea în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail”. Potrivit jandarmilor clujeni, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale.

„Este vorba de trei sancțiuni și un avertisment. Au fost aplicate amenzi în cuantum total de 1.500 de lei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a recomandărilor făcute de organizatori, prevăzută de Legea 60/91, articolul 13”, a declarat Marius Ardelean, purtător de cuvânt la Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.

Potrivit articolului de lege citat:

„Participanții la adunările publice sunt obligați:

a) să respecte recomandările făcute de organizatorii adunărilor publice, împuterniciții acestora sau organele de ordine;”

Reprezentanții organizatorilor ne-au declarat însă că ei nu au sesizat Jandarmaria pentru a amenda pe cineva. Mai mult, participanții la marș au arborat și drapelele Ținutului Secuiesc sau al Ungariei, dar pentru asta nu au fost amendați. De asemenea, reprezentanții Jandarmeriei nu au putut explica de ce pentru trei persoane s-a decis amendarea, ca măsură de pedeapsă, în timp ce una a scăpat doar cu avertisment. 

Steagul Transiilvaniei (cel din prim-plan) a fost motivul pentru care trei bărbați au primit amenzi din partea Jandarmeriei (Foto: Dan Bodea)

„Nu știam dacă este ilegal. Astfel de steaguri are toată lumea. Alți doi oameni au fost duși deja de jandarmi. Sunt solidar cu ei. Jandarmii au spus să strâng steagurile pentru că așa au cerut organizatorii. Mi s-a spus că e conform cu Legea 60. Chiar și copiii prezenți au asemenea steaguri, dar mai mici”, a declarat Soos Sandor, care a fost legitimat de către autorități, dar ulterior a fost lăsat să participe în continuare la manifestație.

Unul dintre cei care au primit amendă este Erno Fancsali, fost candidat la primăria municipiului Cluj-Napoca la alegerile din iunie 2016 și membru al Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT).

La manifestația prilejuită de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni participă aproximativ 600 de oameni. Seria de evenimente a început la ora 12 cu un marș pe străzile din centrul orașului. Pe parcursul marșului, oamenii au cântat cântece revoluționare, după care s-au îndreptat spre Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail”. La ora 14, oamenii se vor îndrepta spre Clădirea Biasini, la plăcuța comemorativă a poetului maghiar Petofi Sandor, unde se vor depune coroane de flori și se vor ține discursuri.

Urmăriţi o galerie foto de la manifestările de astăzi, realizată de Dan Bodea

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu