Susţinătorii lui Trump iau cu asalt Capitoliul

Foto: CNN/AP/John Minchillo

Şedinţa Congresului american reunit pentru a valida victoria electorală a preşedintelui ales Joe Biden a fost întreruptă în jurul orei 14.30, ora locală, 21.30,ora Bucureştiului, când protestarii pro-Trump au spart barajele poliţiei şi au pătruns în Capitoliu.

Discuţiile intraseră oricum în impas din pricină că parlamentarii republicani au invocat obiecţii privind validitatea alegerilor în statul Arizona, o strategie prin care susţinătorii preşedintelui caută să întârzie validarea alegerilor.

Totuşi, partida prezidenţială a primit o lovitură grea în urma discursului liderului republican al Senatului care a vorbit despre „datoria patriotică” de a respecta alegerea populară.

Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea strânsă pe treptele Capitoliului. Anterior, vorbind manifestanţilor, preşedintele Trump i-a acuzat pe democraţi că au furat alegerile.

„Nu ne vom preda niciodată şi nu vom accepta înfrângerea”, a spus Trump, citat de Associated Press.

J. Scott Applewhite/Associated Press

Erin Schaff/The New York Times

Erin Schaff/The New York Times

Congresul american s-a întrunit astăzi (miercuri, 6 ianuarie) în sesiune comună pentru a confirma victoria președintelui ales Joe Biden. Procesul este în mod normal o formalitate, dar de data aceasta, președintele american în funcție refuză să accepte rezultatul alegerilor. În sprijinul său, un număr de parlamentari republicani intenționează să întârzie procedura de confirmare ridicând obiecţii la validarea alegerilor în mai multe state unde rezultatul electoral a fost strâns.

Este ultima şansă teoretică a preşedintelui Trump de a obţine invalidarea alegerilor, după ce toate contestaţiile depuse până acum au fost respinse.

În disperare de cauză, preşedintele Trump l-a presat pe vicepreşedintele Pence să-şi folosească rolul procedural pentru a încerca să schimbe rezultatul alegerilor şi să trimită înapoi în legislativele statelor voturile electorilor exprimate în urma alegerilor.

Într-o scrisoare deschisă, vicepreşedintele a precizat că şi în trecut au fost exprimate contestaţii în Congres privind alegerile, dar că funcţia sa este strict cermeonială şi că nu are autoritatea de a anula alegerile.

Într-un  mesaj postat pe Twitter în urmă cu 15 minute (ora 22.13, ora României), Donald Trump le cere partizanilor săi să protesteze pașnic:

Distribuie:

Postaţi un comentariu