Șefi ai bisericilor din România fac apeluri publice la vaccinare

Șefii a două dintre cele mai mari biserici din România, Biserica Ortodoxă Română și Biserica Unită cu Roma, au făcut sâmbătă apeluri către credincioși pentru a respecta indicațiile autorităților medicale și a se vaccina împotriva CoViD-19.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat credincioșii la respectarea „cu strictețe” a sfatului medicilor și măsurilor sanitare hotărâte de autoritățile competente.

„Viața și sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu pe care noi trebuie să le păstrăm și să le cultivăm cu multă rugăciune, smerenie şi multă grijă, respectând cu strictețe sfatul medicilor și măsurile sanitare hotărâte de autoritățile competente”, a transmis Patriarhul Daniel, într-un cuvânt adresat pelerinilor, prezenți în aceste zile pe Dealul Patriarhiei, la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

Întâistătătorul BOR a recomandat ca, în contextul actual, românii să dea dovadă de mai multă empatie și sprijin pentru semeni.

La rândul său, cardinalul greco-catolic Lucian a transmis credincioșilor solicitarea de a se vaccina, reamintind mesajul papal potrivit căruia vaccinarea „este un act de iubire”.

„Situația critică și criza sanitară prin care țara noastră trece din cauza pandemiei provoacă suferință în multe familii. Numărul deceselor crește îngrijorător, la fel ca cel al îmbolnăvirilor”, a spus cardinalul Lucian.

„În această situație tragică, Biserica își exprimă ca întotdeauna compasiunea pentru cei aflați în suferință și transmite tuturor un mesaj de încurajare și de speranță. Sfântul Părinte Papa Francisc a afirmat în mesajul video difuzat pe data de 18 august 2021 că vaccinarea «este un act de iubire. A contribui astfel încât majoritatea populației să se vaccineze este un act de iubire. Iubire față de noi înșine, iubire față de rude și prieteni, iubire față de toate popoarele»”, a mai spus cardinalul greco-catolic.

„Misiunea dificilă de a pune capăt acestei pandemii îi revine autorităților Statului, pe care Biserica le susține prin rugăciune și prin îndemnarea fiilor Săi la vaccinare și la respectarea cu strictețe a tuturor măsurilor necesare, pentru a se ameliora situația actuală și a preveni agravarea acesteia”, a mai spus Lucian.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu