Scenă flotantă din PET-uri, pe lacul din Gheorgheni

Vernisajul expoziției Scena Verde va avea loc joi, 20 noiembrie, la ora 17:00, în incinta Iulius Mall. Expoziția cuprinde cele mai valoroase lucrări înscrise în Concursul național de arhitectură destinat studenților arhitecți și care urmărește selectarea celor mai bune idei și soluții pentru realizarea unei scene flotante din PET-uri, cu suprastructură pavilionară parametrică, pe lacul din Gheorgheni. În acest mod Clujul va avea primul său teatru în aer liber.

În cadrul vernisajului va avea loc festivitatea de premiere a concursului, iar cei mai buni concurenți vor primi premii în bani (locul I – 1000 euro, locul II 500 euro și locul III 300 euro).

Jurizarea concursului în urma căruia au fost selecționate lucrările din expoziție, a fost asigurată de: Jorn Konijn – arhitect, design și scriitor, co-fondator al organizației Culturalia, Andrei Nejur – vicepreședinte Ordinul Arhitecților din România Filiala Transilvania, Asbjørn Søndergaard – arhitect, expert în proiectare compunerizată, fondator al Odico Formwork Robotics, Ligia Subțirica – arhitect șef al municipiului Cluj-Napoca, Arh. Șerban Țigănaș – preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România.

Activitatea complementară acestei etape este realizarea unui workshop coordonat de personalități marcante ale domeniului arhitecturii, în cadrul căruia studenții selectați vor avea ocazia să îți aprofundeze munca și în același timp să dobândească o experiență importantă, contribuind la realizarea proiectului în varianta sa finală, urmând să obțină avizele necesare astfel încât în luna aprilie 2015 scena să fie efectiv construită și lansată la apă.

Scena Verde

Proiectul „Scena Verde” este un manifest al tinerilor clujeni pentru cultură, ce vine în întâmpinarea unor deziderate majore ale cetății clujene: „Capitală Europeană a Tineretului 2015” și „Capitală Culturală Europeană 2021”. Caracterul puternic educativ al acestuia, servește atât implementării mai multor obiective strategice ale municipalității ce urmăresc „dezvoltarea publicului și creșterea accesului la actul major de cultură”, „creșterea vizibilității orașului Cluj-Napoca și a scenei culturale clujene”, precum si o sensibilizare a publicului cu privire la reciclarea deseurilor de ambalaje. Astfel, proiectul își propune realizarea unei campanii de informare a cețățenilor în scopul colectării separate și reciclării recipientelor din plastic tip pet, în vederea realizarii unui demers cultural care va comunica ideea unei destinații concrete Scena Verde Prezentul proiect promovează pluridisciplinaritatea, reunind studenți de la mai multe specializări pentru a îndeplini un scop comun – Cluj, Capitală Europeană a Tineretului 2015.

Evenimentul este organizat de Societatea Culturală Filarmonia și Asociaţia Studenților Arhitecţi Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu