Roşia Montană, un proiect controversat

eepurl.com

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, 30 august că proiectul Roşia Montană, care va intra în dezbatere parlamentară în această toamnă, este unul extrem de controversat, de care personal nu este convins, el arătând că parlamentarii PSD nu vor da un vot politic, ci vor vota fiecare potrivit propriei conştiinţe, relatează MEDIAFAX.

„E un singur proiect în această toamnă asupra căruia realmente eu nu o să cer şi chiar o să rog liderii de grup să nu avem o decizie a grupului. Realmente fiecare va vota după propria conştiinţă, cum crede că e mai bine pentru alegătorii săi”, a spus Ponta, citat de MEDIAFAX

„E un proiect extrem de controversat, nici eu nu sunt convins de el, mă refer la Roşia Montană. Mă gândeam însă că tocmai un proiect atât de controversat nu poate fi decis de Guvern, ci poate fi decis doar de către cei care îi reprezintă pe toţi cetăţenii României, şi aceia sunteţi numai dumneavoastră”, a adăugat Ponta.

Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului. Acesta urmează să fie transmis în Parlament spre adoptare.

 

1 Comentariu

  1. valentina spune:

    ar fi cazul sa punem capat tuturor controverselor, caci nu-si au locul in legatura cu un proiect care ar deschide cea mai moderna mina din Europa si ar garanta locuri de munca pentru mii de oameni. Sa-i dam drumul!

Postaţi un comentariu