Roșia Montană împlinește 1890 de ani. Campanie de strângere de fonduri pentru restaurarea lapidarium-ului

Sâmbătă se împlinesc 1890 de ani de la atestarea documentară a localității miniere Roșia Montană din Apuseni. Cu această ocazie, „Prietenii Roșiei Montane” lansează campania de strângere de fonduri pentru restaurarea lapidarium-ului de la Muzeul Mineritului, care adăpostește vestigii romane.

„În timp ce așteptăm ca decidenții din cadrul UNESCO să se pronunțe asupra dosarului redepus anul trecut, activitățile de restaurare a patrimoniului și de ajutor acordat localității merg mai departe. Ce putem face acum pentru Roșia Montană este să ne implicăm în conservarea patrimoniului din localitate. De această dată, ne alăturăm campaniei «Adoptă o Casă la Roșia Montană» pentru restaurarea Lapidariului de la Muzeul Mineritului din localitate, ce adăpostește vestigii romane de pe vremea atestării așezării”, se arată într-un comunicat transmis de ONG-ul „Prietenii Roșiei Montane”.

„Adoptă o Casă la Roșia Montană” este un program derulat de „Asociația ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie”, nominalizat recent pentru Premiul Uniunii Europene pentru Arhitectură Contemporană – Premiul Mies van der Rohe 2022.

ARA a lansat anul trecut un proiect de refacere a Lapidarium-ului din curtea Muzeului Mineritului din Roșia Montană, după ce zidul de terasare și structura metalică au cedat, punând în pericol piesele romane expuse aici. Suma necesară depășește 66.000 de lei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu