Profesorii clujeni, invitați să își îmbunătățească metodele de predare

Foto: Dan Bodea

Institutul lansează programul Teachers` Academy, dedicat profesorilor care doresc să se pregătească pentru a susține procesul educațional la nivel european. Astfel, cadrele didatice din judetul Cluj, dornice să își îmbunătățească metodele de predare interactive, comunicarea cu elevii și stimularea acestora în sensul participării active sunt invitați să participe la trei zile (15-17 mai) intensive de traininguri susținute de specialiști în domeniul educației nonformale prin metode inovative de predare și învățare.

Temele abordate privesc relaționarea constructivă cu elevul, instrumente nonformale de transmitere a informației în domeniul educației civice, cu deschidere spre disciplina/specializarea proprie. Activitățile au ca obiectiv principal personalizarea demersului didactic prin apelul la principiile și metodele educației nonformale.

Participanții au ocazia să experimenteze metode inedite, să analizeze impactulși apoi să transfere în activitatea proprie o nouă viziune asupra învățării. Parcurgerea programului va fi atestată printr-un certificat, eliberat după depunerea proiectului de definitivare a programului. Proiectul va consta în elaborarea unui document curriculum pentru predarea la clasă a educației pentru democrație prin metode nonformale.

Cadrele didactice care doresc să se înscrie sunt rugate să trimită până pe 30 aprilie 2015 un CV la adresa de e-mail office@qvorum.ro, menționând numele programului pentru care aplicați în subiectul e-mailului (Teachers` Academy).

Distribuie:

Postaţi un comentariu