Primarul din Florești, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiuni de corupție

Magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca l-au condamnat astăzi pe primarul comunei Florești, Horia Șulea, la 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice asimilată infracțiunilor de corupție. Instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni. Sentința nu este definitivă.

Primarul din Florești a fost trimis în judecată în ianuarie 2018 într-un dosar care vizează trei infracțiuni de abuz în serviciu. Potrivit procurorilor, în perioada decembrie 2012 – martie 2013, Horia Şulea, în calitatea sa de primar și ordonator principal de credite, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu referitoare la atribuirea şi plata serviciilor de deszăpezire a localităţii Floreşti, prin efectuarea unor plăţi nelegale în cuantum total de 123.516,4 lei.

De asemenea, procurorii îl acuză pe edilul din Florești, în perioada iulie 2012 – noiembrie 2012, ar mai fi efectuat plăţi nelegale și pentru serviciile de curăţenie stradală a localităţii, în cuantum de 54.126 lei. De asemenea, și în perioada februarie 2013 – decembrie 2013, în calitatea sa de primar, Șulea şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu referitoare la atribuirea şi plata serviciilor de curăţenie stradală a localităţii Floreşti, prin efectuarea unor plăţi nelegale, în cuantum total de 98.883,7 lei.

”Este un dosar politic și acum sunt convins de asta. Este un dosar mizerabil, sunt siderat de sentință. Ce era să fac? Să las Floreștiul sub zăpadă? În ianuarie 2013 nu era votat bugetul. Cei de la Achiziții mi-au spus că putem solicita deszăpezire pe OUG 34/2006. Era o situație de urgență, se puteau pierde vieți omenești. Așteptăm motivarea, sunt curios să o văd, apoi atacăm sentința.”, a declarat Horia Șulea pentru clujust.ro.

În același dosar, instanța l-a mai fost condamnat și pe fostul primar al comunei Florești, Ioachim Vancea. Fostul edil a primit 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice asimilată infracțiunilor de corupție. Și în acest caz, judecătorii au dispus suspendarea pedepsei sub supravghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu