Prima bază din România de pregătire pentru intervenții în situații de urgență, inaugurată la Valea Ierii (jud. Cluj)

Crucea Roşie a deschis în comuna Valea Ierii (jud. Cluj) prima bază de pregătire de prim-ajutor şi intervenţie în situaţii de urgenţă din România. Investiția se ridică la 7,8 milioane de lei, iar construcția a durat circa trei ani de zile.

Baza se află ȋn zona Şoimu din comuna Valea Ierii, iar construcția a fost  ȋncepută ȋn 2014. Capacitatea este de 100 de persoane. Pe lângă locuri de cazare, baza dispune de o sală de mese, bucătărie, săli de curs, zone de relaxare, dar şi zone de pregătire amenajate ȋn natură. În cadrul acestui complex vor fi instruiți voluntarii la un nivel performant, prin organizarea de cursuri teoretice și practice de prim ajutor, intervenţii în situaţii de urgenţă (dezastre naturale) şi intervenţii în situaţii limită (salvare de la înec, incendiu, accident rutier, căutare persoane dispărute).

”Investiția se ridică 7,8 milioane de lei. Ne-am descurcat cu un credit bancar de 5 milioane de lei și am reușit să finalizăm lucrările. Am ales acest loc la Valea Ierii pentru această bază unică de pregătire din România  pentru că cei din comună au fost singurii care ne-au concesionat 1,8 hectare de teren pentru un asemenea complex. După cum îi spune și numele este o bază de pregătire pentru acordarea primului ajutor și pregătire pentru intervenții în situații de urgență. Aici se dorește pregătirea forțelor care trebuie să intervină în situații de urgență, pregătirea în comun a acestor forțe, dorim să învățăm să lucrăm în echipe. Voluntarii Crucii Roșii sunt prioritari la aceste cursuri de pregătire, dar vor putea fi pregătiți aici și angajații companiilor care doresc să își instruiască pesonalul în acordarea primului ajutor, dar și elevi, studenți, vom organiza și tabere având ca tematică acordarea primului ajutor”, a declarat directorul Crucii Roşii Cluj, Simona Bratu.

Aceasta a precizat că activitatea efectivă va începe de la jumătatea lunii viitoare. ”După 15 octombrie vom începe efectiv activitatea la bază, vom face programările, lumea aștepta de multă vreme să finalizăm această investiție și vom începe pregătirile efective de personal”, a spus Simona Bratu.

Directorul Crucii Roșii Cluj crede că o asemenea bază de pregătire era absolut necesară, mai ales în contextul actual în care România se confruntă inclusiv cu fenomene meteo extreme. ”Cu cât am fi mai mulți care am ști să intervenim în situații de urgență, având în vedere și cele mai recente fenomene meteorologice cu care s-a confruntat România, cu atât ne-ar fi mai bine. Nu ar mai trebui să așteptăm să intervină echipajele ISU, care oricum sunt puține pentru a putea acoperi un întreg județ. Mai sunt serviciile voluntare din cadrul primăriilor, care ar putea fi primele în comunitate care intervin și, din fericire, și cu ei vom începe pregătirea, pentru că avem deja primării care și-au arătat interesul. Avem deja încheiate acorduri de principiu pentru mai multe parteneriate”, a adăugat Simona Bratu.  

Atunci când ȋn cadrul Bazei nu se desfăşoară niciun curs, toate facilităţile acesteia pot fi puse la dispoziţia celor care doresc să organizeze conferinţe, tabere sau training-uri.


Publicitate

Postaţi un comentariu