Prelungirea stării de alertă atacată din nou la Curtea de Apel Cluj

Nu mai puțin de 10 avocați au atacat la Curtea de Apel din Cluj hotărârea guvernului privind prelungirea stării de alertă începând cu data de 10 octombrie. Aceștia consideră că hotărârea este ilegală din mai multe motive ce țin de Constituția României dar și de încălcarea Regulamentului european privind certificatul verde Covid-19.

Hotărârea guvernului este total ilegală, spun inițiatorii acțiunii, atât din perspectiva încălcării Constituției și a ierarhiei actelor juridice, cât și cea a lipsei totale de competență a unui guvern demis de Parlament de a emite acte normative prin care să se instituie stări excepționale.

Avocații mai spun că actul normativ încalcă și Regulamentul Uniunii Europene privind pașaportul sanitar, din care rezultă că prin intermediul acestuia nu se pot institui restrângeri de drepturi și libertăți, discriminări pe criterii sanitare și obligativitatea vaccinării. De asemenea, documentul ar intra în contradicție cu regulamentul și prin faptul că s-a decis neintroducerea în certificatul „verde” a testelor negative, eliminându-se astfel posibilitatea dovedirii imunității naturale.

Printre cei 10 avocați se numără și cei doi care au obținut la sfârșitul lunii septembrie, în prima instanță, anularea hotărârilor de Guvern care au impus certificatul verde și continuarea stării de alertă.

O decizie a instanței ar putea fi dată săptămâna viitoare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu