Plângere penală pentru lipsa exemplarului original al contractului cu Bechtel

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine a depus la DNA plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu privind protecţia informaţiilor clasificate, constând lipsa exemplarului original al contractului de proiectare, construire şi finanţare a autostrăzii Braşov – Cluj – Borş încheiat între Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi compania americană Bechtel International Inc., precum şi a tuturor documentelor subsecvente acestui contract.

Potrivit unui comunicat al DPIIS, prin plângerea înregistrată la Direcţia Naţională Anticorupţie se cere, de asemenea, ca în situaţia în care se va dovedi că faptele care au condus la lipsa/refuzul de punere la dispoziţie a acestui document îmbracă forma altei infracţiuni să se dispună atragerea răspunderii penale, după caz, pentru infracţiunea de distrugere, furt sau abuz în serviciu contra intereselor publice.

Plângerea a fost depusă la DNA fiind vorba de o infracţiune de serviciu care poate aduce Statului Român pagube însemnate, mai mari decât echivalentul a 1.000.000 euro, ţinând cont de valoarea contractului cu Bechtel International Inc. „Aceasta a fost facută “in rem” şi nu e îndreptată  împotriva unei persoane anume, Direcţia Naţională Anticorupţie fiind în măsură să cerceteze cine se face vinovat pentru lipsa exemplarului original al contractului”, se mai arată în comunicat.


Publicitate

Postaţi un comentariu