Petiție pentru oprirea tăierilor abuzive din Pădurea Baciu

Pădurea Baciu/ Foto: cluj.travel

Societatea Organizată Sustenabil (S.O.S.), Asociaţia Cinegetică pentru Cercetarea Habitatelor Valori Superioare și Your Lifetime Experience (RYLEx) au inițiat o petiție pentru stoparea tăierilor abuzive din Pădurea Hoia-Baciu.

”Petiția se îndreaptă spre 6 mii de semnatari și când ajunge la 10 mii o depunem la Direcția Silvică, Primărie și Consiliul Județean Cluj. Îndemnăm clujenii să semneze într-un număr cât mai mare pentru ca autoritățile să intre în dialog între ele, cu proprietarii privați, dar și cu experții și societatea civilă”, spun inițiatorii petiției.

Petiția poate fi semnată aici: https://campaniamea.declic.ro/petitions/opriti-taierile-abuzive-din-padurea-hoia-baciu

„Garda Forestieră a constatat deja, în urma petiției, că s-au făcut tăieri ilegale și că nu există planuri de amenajament silvic. De aceea, urmează să cerem aceste planuri de la ROMSILVA. Planurile de amenajament sunt importante pentru că îți spun, printre altele, cum să tai copacii din pădure. Un plan de amenajament bun conduce la protejarea Pădurii Hoia-Baciu, nu la tăieri haotice și necontrolate”, spune Adrian Dohotaru, director executiv SOS.

„Primăriei Cluj și Consiliului Județean le cerem oficial să se întâlnească cu proprietarii privați, cu noi, experți silvici și reprezentanți ai societății civile, pentru a găsi soluții de despăgubire a proprietarilor.  Și, în primul rând, de a găsi soluții de stopare definitivă a tăierilor abuzive”, arată Horia Petrehuș, silvicultor

„Niciodată n-au stat la aceeași masă toate autoritățile implicate, toți proprietarii, așa că nu e de mirare ca s-a ajuns la acest haos incontrolabil. Noi, ca producatori ai documentarului, suntem un simplu ONG, deci puterea noastră este limitată. Putem doar să semnalăm și să facem petiții, în speranța că se vor lua măsuri înainte ca nepăsarea să distrugă un obiectiv unic, vizitat anual de mii de turiști din toată lumea.” a declarat Laura Călugăr – co-producător al documentarului „„Pădurea Hoia-Baciu – Adevăr sau legendă” și vicepreședinte al Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Transilvaniei.

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Vlad Teo says:

    De acord

  2. Vlasie Felicia Maria says:

    Și urmașii noștri trebuie sa aibă păduri!

  3. livian andrei says:

    va rog opriti aceasta mafie!

  4. Dumitru Jecalo says:

    De vor tăia Pădurea Hoia-Baciu, Clujul și din prejur VOR FI ȘTERSE DE PE FAȚA PĂMÂNTULUI, vor fi dezastre de neimaginat!!! ATENȚIE, legendele dacilor sunt foarte clare.

  5. Bonea Aurica says:

    Si urmasi nostri trebuie sa aiba padure .

  6. Firoana Malita says:

    Stop fraierilor ilegale.

Postaţi un comentariu