Peste 1.500 de voluntari au participat la Plantarea Pădurii Transilvania (P)

Peste 1.500 de voluntari din 20 de localităţi au participat sâmbătă, 21 martie, la plantarea Pădurii Transilvania, acţiune organizată de Banca Transilvania şi de Asociaţia Tăşuleasa Social. Printre voluntari s-a numărat şi o echipă BT, împreună cu Ömer Tetik, director general.

În aproximativ patru ore a fost împădurită o suprafaţă de 10 hectare cu 40.000 de puieţi de frasin, salcâm şi paltin, în localitatea Budeşti-Fânaţe, la 60 de km de Cluj-Napoca. Voluntarii au avut ocazia să „personalizeze” puieţii prin mesaje care indicau numele persoanei care a plantat arbustul respectiv sau prin dedicaţii.

„Am participat, cu bucurie, şi în acest an, la plantarea Pădurii Transilvania. Mulţumesc voluntarilor şi Asociaţiei Tăşuleasa Social pentru implicare şi pentru reuşita acestui program”, a spus Ömer Tetik, Director General al Băncii Transilvania.

BT şi Asociaţia Tăşuleasa Social au organizat în 2014 o acţiune de voluntariat similară, în aceeaşi zonă. Headline-ul acţiunii de voluntariat din acest an a fost „Banca Transilvania creşte” şi se referă, în primul rând, la faptul că acţiunea din acest an dublează suprafaţa împădurită de voluntarii băncii şi ai Asociaţiei Tăşuleasa Social în 2014, în zona Budeşti – Fânaţe, fiind vorba, în total, de 20 ha cu pădure nouă. Prin acest headline este comunicat, de asemenea, faptul că iniţiativa similară de anul trecut a fost un succes, având în vedere că rata de prindere de a puieţilor plantaţi este de aproape 90%.

Budeşti – Fânaţe este o zonă cu doar 5% suprafaţă împădurită, acesta fiind motivul alegerii, pentru doi ani consecutivi, ca acţiunea de voluntariat să fie organizată în respectivul loc.

Parteneriatul Băncii Transilvania cu Asociaţia Tăşuleasa Social face parte din acţiunile „BT, prietenoasă cu mediul”. Acţiunea de împădurire a fost, de asemenea, o nouă ocazie de încurajare a voluntariatului şi de implicare în comunitate.


Publicitate

Postaţi un comentariu