Pe jos până la Bucureşti în “Marşul speranţei”

Foto: Dan Bodea

Câţiva clujeni au plecat astăzi pe jos, către Bucureşti, în Marşul speranţei. Ei speră să ajungă în 20 ianuarie în Capitală ca să participe la mitingul de protest faţă de modificările aduse legilor Justiţiei.
Protestatarii au pornit  din centrul oraşului, mai exact de la Monumentul Memorandiştilor, care este locul de unde pornesc duminica, de obicei protestele împotriva modificării legilor Justiţiei. Ei duc cu ei steaguri tricolore şi bannere cu mesaje precum “Marşul speranţei. Toţi pentru justiţie, cu fiecare pas! De la Cluj la Bucureşti” sau “Când nedreptatea devine lege, nesupunerea devine datorie”.

Participanţii la marş intenţionează să parcurgă câte 40 de kilometri pe zi. “Vrem, prin acest marş, să spunem răspicat că nu dorim modificarea legilor justiţiei. Este forma noastră de protest. Mesajul nostru este “Toată lumea la Bucureşti”, trebuie să fim cât mai mulţi acolo. Vom merge pe drum, în şir indian şi mi-aş dori ca la intrarea în Bucureşti să fie un şir de 2 kilometri şi să ne întâlnim toţi clujenii care vor merge la miting pentru a merge împreună în Piaţa Universităţii. Când am avut această iniţiativă, m-am întrebat cui ne adresăm şi am spus că ne adresăm bucureştenilor. Dacă noi venim pe jos din Cluj, şi ei trebuie să iasă din blocuri, să vină în stradă, să protesteze”, a spus Sorin Bobiş, organizatorul acţiunii, citat de Agerpres.
Traseul pe care îl vor parcurge clujenii trece prin Turda – Târgu Mureş – Sighişoara – Braşov – Ploieşti – Bucureşti, în Piaţa Universităţii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu