Patru festivaluri din România, dintre care trei din Cluj, nominalizate la European Festival Awards

Clujenii pot vota, până pe 17 octombrie 2014, unul dintre cele trei festivaluri care au fost nominalizate anul acesta la European Festival Awards și care au loc în orașul lor. Este vorba de Electric Castle, nominalizat la categoria Best Medium Sized Festival (Cel mai bun festival de talie medie – destinat evenimentelor care au între 10.000 și 39.999 participanți), Jazz in the Park propus la categoria Best Small Festival (Cel mai bun festival de talie mică –  rezervat evenimentelor care au până la 10.000 de participanți.) și Transylvania International Music and Art Festival – TiMAF nominalizat la categoria Best Indoor Festival (Cel mai bun festival de interior). Un alt festival din România nominalizat în această competiție este ART Mania Festival, care se desfășoară la Sibiu și care concurează pentru Best Medium – Sized Festival.

Electric Castle Festival intră, pentru a doua oară consecutiv, în cursa pentru titlul de cel mai bun festival european de muzică, după ce a doborât, chiar de la a II-a ediție, toate recordurile stabilite vreodată în România la evenimente similare. Anul trecut, festivalul s-a numărat printre finaliștii celei mai importante competiții europene de gen, alături de alte evenimente cu nume rezonante din industrie, precum „Melt! Festival”, „Volt Festival”, „I Love Techno” sau „Balaton Sound”. Conceptul Electric Castle și cei peste 79.000 de participanţi din ţară şi străinătate care au luat cu asalt, în luna iunie, Castelul Banffy din Bonțida au făcut ca evenimentul să fie nominalizat la categoria cel mai bun festival de mărime medie.

Jazz in the Park

Peste 23.000 de persoane au participat la cea de-a doua ediție a Jazz in the Park, primul festival din România care aduce muzica în parcul central al orașului. Evenimentul organizat de asociația Fapte s-a desfășurat în perioada 4-6 iulie la Cluj-Napoca și a însemnat zece concerte, un târg în aer liber cu peste o sută de expozanți, activități pentru copii și adulți și multă relaxare în hamace, pe pături sau direct pe iarbă.

Jazz in the Park

Jazz in the Park

Născut din dorinţa de a aduce manifestări artistice în mijlocul oamenilor şi de a-i activa ca şi consumatori de cultură, TiMAF promovează o multitudine de exprimări artistice. TiMAF acoperă astfel arte ale spectacolului, arte plastice, arte decorative, literatură, acţiuni artistice interdisciplinare în cadrul unor evenimente de masă sau specializate, preponderente pentru un public larg, cu intentia de a-l familiariza cu variate domenii ale artei. Anul trecut, Festivalul Internațional de Muzică și Artă Transilvania s-a bucurat de un real succes prin intermediul unor evenimente precum: Edvin Marton- The 3 million dollar violin show, TiMAF Open Air, Workshop de tango argentinian, Dance Evolution Show cu Baletul Edi Stancu, Land Art, Atelier de scriere de poezie, Turnir al cenaclurilor clujene etc. Viitoarea capitală a tineretului a fost gazda unor evenimente menite să educe publicul și nu în ultimul rând să îl implice pe acesta în activități diverse în perioada 27 Septembrie – 13 Octombrie 2013.

Lord of the Dance / TIMAF

Lord of the Dance / TIMAF

European Festival Awards își păstrează modelul de jurizare, câștigătorul urmând a fi desemnat în proporție de 75% prin votul publicului, iar un juriu format din reprezentanți ai industriei muzicale va întregi punctajul final. Cei care doresc să voteze pot face acest lucru AICI.

Lista scurtă a primilor zece finaliști ai fiecărei categorii va fi făcută publică pe 4 noiembrie, iar câștigătorii vor fi anunțati în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor ce va avea loc în 14 ianuarie, la Groningen, Olanda. Sistemul de vot este deosebit de ofertant, participanții putând câștiga bilete VIP la festivalurile care vor fi desemnate câștigătoare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu