ONG Expo: ziua oamenilor care fac bine Clujului. 30 de organizații își vor prezenta oferta de servicii non-profit

ONG Expo va reuni cele mai reprezentative asociații și fundații din Cluj, care își vor prezenta public oferta de servicii non-profit, sâmbătă, 24 martie, în intervalul orar 10:00 – 18:00, la casa Matei Corvin.  Clujenii sunt invitați ca timp de o zi să descopere 30 de organizații care lucrează întreg anul pentru binele comunității și în care pot, la rândul lor, voluntaria.

Activități propuse

Fiecare ONG prezent va propune publicului propriile activități, de la jocuri la dezbateri, ateliere de creație, ateliere speciale pentru copii și o „vânătoare de comori”. De exemplu, fundația Părinți din România va susține un workshop despre măsurile preventive esențiale în sănătatea copiilor, cu titlul „Sfaturi medicale în bolile copilăriei”, un subiect extrem de actual în contextul informațiilor contradictorii și de multe ori nevalidate științific care circulă online.

Tot în domeniul sănătății, voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez în România vor face o demonstrație de acordare a primului ajutor în situații de urgență, pentru ca participanții să știe cum să reacționeze într-o potențială criză. Asociația Primitive va susține o prezentare numită „Cum să fii activ zilnic și să ai o postură echilibrată”.

Cei care doresc să își îmbunătățească abilitățile de comunicare, să transmită mesaje mai eficient și să-i înțeleagă mai bine pe cei din jur sunt invitați la un atelier despre secretele limbajului non-verbal, susținut chiar cei pentru care semnele sunt un mod cotidian de comunicare, respectiv Asociația Națională a Interpreților Autorizați în Limbaj Mimico-Gestual.

Vizitatorii ONG Expo vor avea și ocazia să sprijine organizațiile preferate, cumpărând produsele realizate de acestea, precum bijuteriile personalizate realizate exclusiv de persoane cu dizabilități, oferite de asociația Handicope.

[stextbox id=’custom’]

Seminarii și dezbateri publice

ONG Expo își propune atât să aducă organizațiile non-profit în atenția publicului larg, cât și să le ofere acestora șansa de a se dezvolta. De aceea, de la ora 13:00, în paralel cu activitățile, va avea loc și o serie de seminarii și dezbateri publice pe teme de interes pentru reprezentanții sectorului non-guvernamental, precum strângerea de fonduri, dezvoltarea comunitară, finanțarea din fonduri publice a serviciilor sociale furnizate de ONG-uri, PR și branding pentru sectorul non-profit. Kai Brand Jacobsen, directorul Institutului Român pentru Pace, va oferi o perspectivă largă legată de cetățenia democratică și promovarea valorilor umanitare ca viziune pentru România secolului al XI-lea.

ONG Expo este un eveniment organizat de Clubul Francofon de Afaceri din Cluj pentru sectorul neguvernamental al orașului, prin care acesta dorește să încurajeze dialogul dintre cetățeni de toate vârstele și organizațiile non-profit, despre activitățile de voluntariat prin care aceste organizații pot avea impact asupra comunității locale.

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu