O studentă a UBB este câștigătoarea marelui premiu pentru scurtmetraj la Festivalul de Film de la Gijón

Scurtmetrajul „Să crești sub un cireș amar”/ „To Grow under an Old Cherry Tree”, realizat în perioada pandemiei de tânăra regizoare Agata Olteanu, a primit marele premiu în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Gijón.

Ajuns la cea de-a 38-a ediție, festivalul este unul dintre cele mai importante evenimente de profil la nivel mondial, selecția fiind printre cele luate în considerare și pentru nominalizările la premiile Oscar.

Studentă în anul al treilea la specializarea Regie de Film și TV a Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Agata Olteanu și-a început drumul în film prin acțiuni de voluntariat la diferite festivaluri din țară, apoi prin participarea în secțiunea „Let’s Go Digital” a Festivalului Internațional de Film Transilvania. De atunci a experimentat mai multe formate audiovizuale, de la videoclip la fotografie și instalații media.

„Să crești sub un cireș amar” este un documentar realizat sub forma unui eseu video care surprinde viața de zi cu zi din timpul izolării prin întâmplări amuzante și inconfortabile. Proiectul a fost realizat în mare parte doar cu ajutorul unui telefon mobil și a fost coordonat de Radu Jude și Adrian Sitaru.

„Asa cum spun mereu, studenții nu sunt, la UBB, beneficiari ai unui serviciu educațional, ci partea activă a comunității UBB, arhitecți, alături de cadrele didactice și de cercetare, ai propriei educații. Vedem aici această comunitate excelând în zona artelor, ceea ne ma bucură și onorează înteaga comunitate UBB”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Distribuie:

Postaţi un comentariu