O specie de mamifer care a trăit acum 70 de milioane de ani, descoperită de cercetătorii din Cluj și Bruxelles

O echipă mixtă de cercetători din Cluj și din Bruxelles a descoperit o specie nouă de mamifer primitiv. Mamiferul are o vârstă de câteva zeci de milioane de ani și a primit numele fostului director al Institutului de Speologie „Emil Racoviţă”, Constantin Rădulescu.

Descoperirea făcută la Nălaț-Vad, județul Hunedoara, de profesorii de la Universitatea Babeș-Bolyai, Muzeul Județean din Mureș și Institutul Regal de Ştiinţele naturii din Bruxelles, are la bază un fragment de craniu asociat cu un premolar inferior şi un fragment de mandibulă al altui mamifer din aceeași specie.

Încercări s-au făcut multe, s-au făcut multe excese, dar ceea ce am descoperit noi credem că este dificil de atacat. Este un mamifer deosebit, bine definit, care se cheamă Kogaionon radulescui. Suntem fericiți că am dus această descoperire la bun sfârșit. (MUSCĂ) Vârsta depozitelor din care fosila provine este estimată în jur de 70 de milioane de ani, și ne-am dori ca siturile din Hațeg să fie mai bine protejate de influențele antropice, umane așadar, care se petrec acolo de ceva vreme”, a declarat pentru Transilvania Reporter, Vlad Codrea, profesor universitar doctor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Analizele caracterelor morfologice ale acestor vieţuitoare au permis paleontologilor să demonstreze că taxonul semnalat în 2018 drept Litovoi tholocephalos de la Pui, Bazinul Haţeg, nu este altceva decât un sinonim a ceea ce fusese anterior descris cu ani în urmă, din aceeaşi localitate, drept Barbatodon transylvanicus. Cum genul Litovoi (caracterizat de autorii studiului din 2018 drept un animal „cu creier mic”) fusese dedicat voievodului care stăpânise în Evul Mediu ţinuturile Olteniei de Nord şi Haţegului, putem spune că prin noua contribuţie recent publicată, asistăm la a doua sa «moarte», cea dintre numirile zoologice”, se mai arată într-un comunicat al cercetătorilor.

Noua descoperire demonstrează, pe de o parte, diversitatea vechii faune haţegane, iar pe de alta, aduce claritate în sistematica mamiferelor ce au trăit în urmă cu milioane de ani, servind de asemenea la înţelegerea vechilor medii de viaţă precum şi a faunelor care le-au populat.

De asemenea, acest nou taxon completează seria de descoperiri realizate recent de echipa de cercetare condusă de prof. Vlad Codrea.

Descoperirea a fost publicată în prestigioasa revistă Journal of Mammalian Evolution.

Astfel de mamifere ce au trăit în urmă cu multe milioane de ani, dar din specii diferite, au mai fost descrise și în sud-vestul Bazinului Transilvaniei şi Poiana Ruscă.

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu