Nu ratați în noul număr Transilvania Reporter: „Obsedantul deceniu Băsescu ia sfârșit”

Joi, 13 noiembrie 2014, a apărut un nou număr din Transilvania Reporter care are ca subiect principal ultimele întâmplări ale campaniei, dar și o analiză a votului din primul tur.

Dacă acela dintre candidaţii de astăzi care va deveni duminică preşedinte ales va atribui reuşita calităţilor personale atunci va da dovadă de un orgoliu excesiv. Probabil însă că aşa se va întâmpla dat fiind că atât Victor Ponta, cât şi Klaus Iohannis, au arătat în prima lor confruntare electorală că suferă de o nejustificată mulţumire de sine.

În unul din cele mai intense momente ale campaniei, ambii candidaţi şi-au dezvăluit mai degrabă limitele şi orgoliul decât capacităţile. Unul dintre ei a stârnit iritare etalând un zâmbet condescendent, în contrast cu lipsa  de cunoştinţe şi cu inabilitatea în exprimare, în timp ce candidatul favorit a căutat parcă să-şi diminueze şansele afişând o superioritate, pe alocuri agresivă, care e îndoielnic că-l ajută să convingă electoratul nehotărât.

Una  peste alta, dintre cele două personaje care nu au deocamdată prestanţa funcţiei, unul va fi ales preşedinte şi îi va succeda lui Traian Băsescu. Norocul şi circumstanţele pot clădi cariera unui politician la fel de bine ca farmecul personal, iar, după alegeri, România va fi condusă de un preşedinte  care îşi dobândeşte funcţia ajutat de context şi de mobilizare partizană. Nu doar epoca Băsescu ia sfârşit, România iese şi din modelul preşedinte-lider charismatic pe care l-a întruchipat omul care a câştigat două alegeri prezidenţiale înflăcărându-şi susţinătorii.

Duminică se încheie îndelungata şi turbulenta perioadă Băsescu. Fără a specula în privinţa celui care îi va lua locul, o concluzie pare să se impună: noul preşedinte va fi unul lipsit de însuşirile care i-au înlesnit domnului Băsescu să concentreze mai multă putere decât se cuvenea funcţiei.  (C.C.)

Sumarul ediției:

ACTUALITATE: Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici: România are o rată de absorbţie a fondurilor europene de peste 40%. Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici a declarat la Cluj în cadrul unei întâlniri cu studenții și cu reprezentanții mediului de afaceri clujean că România are în momentul de față o absorbție de peste 40% în ceea e privește fondurile europene și speră ca acest procent să se dubleze până la finalul anului 2015. (Maria Man)

POLITIC: Vasile Dâncu: „Dezbaterea Ponta-Iohannis este expresia dezorganizării care bântuie România de 25 de ani”

Reporter: Domnule profesor, cum vedeţi, cu ochiul sociologului, al analistului, dezbaterea de la Realitatea dintre Victor Ponta şi Klaus Iohannis?

Vasile Dâncu: A fost o expresie perfectă a dezorganizării care bântuie România de 25 de ani. A fost o dezbatere improvizată, tot ceea ce s-a întâmplat acolo n-a avut legătură cu ceea ce ar trebui să se întâmple într-o dezbatere. În primul rând, Klaus Iohannis a început să practice un fel de haiducie comunicaţională, nu anunţă că va fi prezent, apoi se duce total nepregătit. Asta a făcut dintr-o dată să nu existe dialog. (Marius Avram)

DOSAR: Transilvania Reporter a luat pulsul taberelor adverse înainte de turul decisiv la prezidenţiale. În două interviuri simetrice, îi întrebăm pe liderii locali Remus Lăpuşan (PSD) şi Daniel Buda (ACL) cu privire la ce au făcut şi vor să facă în zilele care au mai rămas din campanie, dar şi ce rezultate estimează pentru duminică.

Remus Lăpuşan: Ponta va câştiga alegerile

Reporter: Dle Remus Lăpuşan, cum analizați, cum vedeți că a fost primul tur al alegerilor prezidențiale în județul Cluj și ce vă așteptați în turul II ?

Remus Lăpuşan: Important este că Victor Ponta a câștigat alegerile cu peste 40%. Ne așteptam la un scor mai bun în primul tur dar cu siguranță vom recupera în turul al doilea iar Victor Ponta va câștiga alegerile. (Marius Avram)

Daniel Buda: „Va fi un vot copleșitor pentru Iohannis”

Reporter: Cum analizaţi rezultatele alegerilor din turul I şi ce asteptaţi de la turul II?

Daniel Buda:Votul covârşitor dat de clujeni candidatului ACL, domnul Klaus Iohannis, este un vot care ne onorează şi ne responsabilizează. Doresc pe această cale să le mulţumesc tuturor clujenilor pentru acest rezultat şi să îi asigur de întreaga mea consideraţie. Turul II este pe final, iar din teren, stând de vorbă cu cetăţenii în toată această perioadă a turului II, am primit doar semnale pozitive de la clujeni (Ruxandra Hurezean).

ECONOMIA PĂMÂNTULUI. Producatorii de mere au dat chix anul acesta. Anul acesta, pretul merelor este mai mare cu cel putin 50 de bani fata de pretul din toamna trecuta. Paradoxal, aceasta majorare de pret se produce in contextul in care productia de mere din aceasta toamna este aproape dubla fata de anul trecut, iar pomicultorii sustin ca veniturile nu acopera cheltuielile de productie, pentru ca merele au preturi de batjocura. Sa fim bine intelesi, merele din livezi. Luka Peter, presedintele unei asociatiei pomicole din judetul Cluj, spunea ca merele industriale din soiuri traditionale (Golden, Parmen auriu, Ionatan) se vand cu 8-12 bani kilogramul, iar cele ecologice cu 30-70 de bani. Merele nu trebuiesc la nimeni, in multe livezi ele nici nu se culeg, se lasa sa putrezeasca pe jos. Nici merele pentru consum nu au preturi care sa acopere cheltuielile de productie (taiatul, ingrasamintele, pesticidele etc) Cat despre pretul merelor de consum, acesta este de maximum 1 leu pe kilogram (soiuri traditionale) si cel mult 1, 5 lei kilogramul de mere ecologice. Numai ca sunt putini cei care vor sa cumpere mere pentru consum en-gros. (Oana Pop)

ECONOMIE INTELIGENTĂ. Pe urmele infractorilor folosind inteligența artificială. Ionuţ Budişteanu este cunoscut pentru rezultatele sale deosebite obţinute la competiţiile de ştiinţă şi inginerie pentru liceeni şi mai ales pentru marele premiu Gordon E. Moore în valoare de 75.000 de dolari obţinut în 2013 la cea mai importantă competiţie din SUA, Intel International Science and Engineering Fair, cu un proiect care foloseşte inteligenţa artificială în scopul creării unei maşini automate low-cost. Revista TIME l-a nominalizat (în 2013) între cei 16 cei mai influenţi adolescenţi ai planetei, iar MIT Lincoln Laboratory a numit un asteroid după numele său. (Maria Man)

COMUNITATE. Gheorghe Aştileanu: Eu nu zic că sunt un înger. Am păţit-o şi încerc să duc o viaţă normală. În tinereţe îşi dorea să ajungă la Hollywood şi să devină actor, dar nu excludea nici ideea de a urma o şcoală de aviaţie. Astăzi,   joacă cu regularitate la LOTO în speranţa că un câştig substanţial i-ar permite să deschidă o galerie de artă în Cluj, luând în considerare, totodată, ca în doi ani de zile „să cucerească” Londra pe plan artistic. (Cristina Beligăr)

CULTURĂ. Lucian Nastasă Kovacs, noul manager al Muzeului de Artă Cluj. Muzeul de Artă din Cluj-Napoca are un nou director, în persoana istoricului Lucian Nastasă Kovacs. Noul director al Muzeului de Artă a câştigat  concursul pe post organizat de Consiliul Judeţean, avându-l în calitate de contracandidat pe Călin Stegerean care a condus instituţia în ultimii trei ani (Cristina Beligăr).

REPORTAJ. Distracție plină de imaginație. Pentru două zile copiii clujeni au visat să zboare, să devină marinari sau, de ce nu piloți de curse. Imaginația a fost la cote înalte, la propriu, în cadrul unei expoziții de navomodele și aeromodele, organizată, timp de două zile la Cluj de Asociatia “Parinte în Florești”. Organizatorii spun că prin acest eveniment și-au propus să stârnească creativitatea celor mici și să invite în egală măsură părinții la joacă. (Patrice Podină)

RELIGIE. Obiceiuri şi tradiţii de Lăsata Secului. Lăsata Secului este ultima zi în care se mănâncă „de dulce” înainte de postul Crăciunului. Conform calendarului ortodox, Lăsata Secului se sărbătoreşte pe 14 noiembrie, dar dacă această zi cade miercurea, Lăsata Secului va fi cu o zi înainte. Postul Crăciunului, care începe pe 15 noiembrie este primul post din anul bisericesc, iar ca importanţă este al doilea după postul Paştelui. Este un post lung, dar destul de blând pentru că toate zilele de sâmbătă şi duminică, plus zilele de sărbătoare sunt cu dezlegare la peşte, ulei şi vin. Acest post se încheie pe 24 decembrie. (Claudia Romitan)

CĂLĂTORII. Pe Inn în jos, pe un mal frumos. Acoperişul de Aur din centrul Innsbruckului poate fi prima muşcătură din sandviciul de istorie şi artă al celor care călătoresc de-a lungul Innului, pornind din capitala Tirolului şi până când acesta iese în Bavaria vecină. Cele 2.657 de ţigle de cupru aurii care acoperă balconul clădirii de la kilometrul zero al Innsbruckului sunt unul dintre motoarele industriei turismului într-un oraş care şi-a poleit blazonul găzduind două ediţii ale Jocurilor Olimpice Albe (Bogdan Stanciu)

DOCUMENTAR. Românii care au inventat elicopterul. Ştiaţi că elicopterul a fost inventat de inginerul francez Paul Cornu? Acesta a reuşit, pe 13 noiembrie 1907, primul zbor din lume cu un elicopter, ce cântărea 260 de kilograme şi s-a menţinut în aer timp de 20 de secunde, la o înălţime de 30 de centimetri deasupra Pământului, după care s-a prăbuşit. Acesta este unul dintre puţinele texte în limba română pe care le poţi descoperi la o primă căutare pe vastul şi atotştiutorul internet, dacă scrii ”Paul Cornu”. În limba engleză sau franceză, informaţiile sunt mai multe, dar toate sunt despre ”inventatorul francez” Paul Cornu. Cine a fost Paul Cornu şi de ce numele său nu ne sună franţuzesc? De ce nu ştim mai multe despre el, dacă a reuşit un lucru atât de extraordinar? Şi ce a făcut, mai exact? (Mădălina Kadar).

SPORT. Mitrea, un altfel de Hierro.Păstrând proporțiile Bogdan Mitrea poate fi comparat ușor cu legendarul Fernando Hierro, fostul fundaș de fier al Realului din Madrid. Sigur, comparația este puțin exagerată, dar există câteva similitudini care îl pot transforma pe căpitanul Viitorului lui Hagi, într-un model de ambiție și, de ce nu, de succes. La fel ca și mult mai celebrul său predecesor, Mitrea evoluează în centrul defensivei și au același instinct de golgheter. Fotbalistul clujean aciuat la Voluntari, este cel mai prolific om al trupei lui Gheorghe hagi. Are 8 goluri marcate în 14 etape și evoluții impresionante. Hierro are numai în tricoul Spaniei mai multe goluri marcate decât a reușit Ciprian Marica pentru România. 29 de reușite stau în dreptul fundașului spaniol, cu 4 mai multe decât a reușit ”atacantul pur sânge” al ”Tricolorilor”. Între timp și Bogdan Mitrea a ajuns un obișnuit al acțiunilor echipei naționale. Mai trebuie doar să debuteze. (Patrice Podină)

Distribuie:

Postaţi un comentariu