Moldovenii din Transilvania, în număr mare la vot: De vreo 10 ani alegem pro-Europa. E momentul în care asta chiar s-ar putea întâmpla

Foto: Dan Bodea

Mii de cetăţeni moldoveni din Cluj, dar şi din alte oraşe din Transilvania au votat duminică la Secţia de votare din Cluj-Napoca, unii dintre aceştia deplasându-se organizat, cu autocarele. Cei mai mullţi susţin că au votat pentru un viitor european al Republicii Moldova, fiind de părere că aceasta este ultima şansă a ţării să se apropie de UE, chiar dacă preşedintele ar putea ajuta doar la refacerea imaginii Moldovei. „De vreo 10 ani alegem pro-Europa. Acum e momentul în care asta chiar s-ar putea întâmpla”, spune Dorina, venită în România în urmă cu 18 ani.

Dima are 28 de ani şi locuieşte în prezent în Oradea, unde este medic rezident la un spital din oraş. Alături de câţiva prieteni a urcat duminică dimineaţă în tren şi, la fel ca în urmă cu două săptămâni, a venit în Cluj-Napoca să voteze un viitor mai bun pentru ţara în care s-a născut şi în care i-au rămas părinţii. Chiar dacă nu crede că pro-europenii vor avea câştig de cauză, Dima spune că este impresionat de mobilizarea moldovenilor din străinătate, dar că în ţară există multe influenţe care i-ar putea face pe cetăţeni să voteze cu un anumit candidat.

„Mi-am făcut datoria. Nu ştiu care sunt şansele noastre, ale pro-europenilor, dar măcar voi fi cu inima împăcată că măcar am încercat. Ar trebui să facem o schimbare, noi tinerii, doar că opinia publică nu este ascultată şi oamenii sunt de părere că votul este fraudat şi că rezultatul e deja stabilit. Asta îi descurajează pe cei din Moldova. Noi, cei din străinătate, ne-am mobilizat, am mers la vot toţi. Fraţii mei stau în Finlanda şi cea mai apropiată secţie este în Estonia. Mulţi au mers în altă ţară, unde au găsit secţie, pentru a vota, dar nu ştiu ce se întâmplă acasă, mai ales în mediul rural, unde sunt multe influenţe. Acolo, Biserica Ortodoxă le spune prin preoţi ce să voteze. Nu contează atât de mult ce face preşedintele pentru că nu are atât de multe atribuţii, dar ar conta pentru imaginea ţării”, explică Dima Grumeza, medic rezident în Oradea.

La vot au venit moldoveni din toată zona. Unii cu maşina, alţii cu trenul, iar alţii cu autocarul, transportul la secţia de vot fiind gratuit. Cei mai mulţi dintre aceştia au fost studenţi veniţi la universităţile din România, însă şi mulţi cetăţeni stabiliţi de ani buni în România au votat. Potrivit estimărilor, faţă de primul tur, prezenţa la secţia de vot din Cluj-Napoca a fost cu 40% mai mare.

„Nu ar fi corect să dăm cifre, pentru că nu avem date precise, dar apreciez că prezenţa la vot a fost cu 30 – 40% mai mare decât la primul tur. S-au mobilizat studenţii, din nou, care au venit în grupuri. A fost aglomerat pentru că au venit aşa, dar nu s-a aşteptat la coadă mai mult de 15 – 20 de minute şi totul a decurs normal”, a explicat preşedintele secţiei de vot din Cluj-Napoca, Simion Vodnar.

La urne s-a aglomerat după lăsarea serii. În pofida viscolului şi a faptului că, spre supărarea votanţilor vârstnici, sala în care s-a votat a fost mutată de la etajul întâi la etajul trei al clădirii Casei de Cultură a Studenţilor, oamenii au venit la vot, deşi mulţi dintre ei se află de ani buni în România şi nu au mai fost peste Prut decât în vizite ocazionale.

„Sunt ai noştri şi trebuie să îi ajutăm. Părerile sunt împărţite, dar eu cred că trebuie să mergem spre Europa. Nu am mai fost de mult timp acasă, dar vreau să fie mai bine pentru cei care sunt acum acolo”, explică Valer, care a venit la vot alături de soţie, de fiica şi de fiul lor, toţi patru exprimându-şi opţiunea cu privire la viitorul preşedinte al Republicii Moldova.

Dorina a venit în România în urmă cu 18 ani şi spune că nu mai are de gând să se întoarcă acasă altfel decât de sărbători. La 33 de ani, ea lucrează în domeniul financiar-bancar şi spune că aceste alegeri reprezintă şansa Moldovei de a porni cu adevărat pe drumul spre Europa, şi nu doar la nivel declarativ cum, crede ea, s-a întâmplat până acum.

„Am venit să îmi exprim opţiunea, să îmi exercit dreptul şi obligaţia civică. Toate voturile au fost importante, dar acesta cred că e cel mai important. De vreo 10 ani alegem pro-Europa. Acum e momentul în care asta chiar s-ar putea întâmpla. Dacă alegem altceva, nu ne mai revenim şi nu mai există şanse să ne întoarcem înapoi. Am văzut că lumea s-a mobilizat, dar mai mult s-au mobilizat cei din stânga Nistrului. Nu cred că e bine, dar au şi ei drept de vot şi asta înseamnă de fapt democraţia. Ar fi multe de făcut şi ar trebui să se întâmple lucruri, dincolo de declaraţii.e nevoie de reforme în învăţământ şi de o luptă reală împotriva corupţiei. Sper să se schimbe ceva pentru că vreau să am unde să mă întorc măcar de sărbători”, spune Dorina Cornei.

Principalele schimbări trebuie să vină prin reforme în justiţie, dar şi printr-o schimbare în mentalitatea moldovenilor de peste Prut, care se va schimba peste câteva generaţii, crede Serghei, student la Computer Science în Cluj-Napoca.

„Am plecat din ţară pentru că nu erau perspective, dar au rămas acolo părinţii mei, din păcate. Sper ca votul meu să facă diferenţa, care e ceva foarte subiectiv. Aş vrea să fim mai aproape de Uniunea Europeană, pentru că eu cred că şansele sunt mai mici dacă mergem cu Rusia. Cred că trebuie schimbată mentalitatea oamnenilor şi oamenii care ne reprezintă. Apoi, ar trebui să se rezolve prolema corupţiei şi problema  oligarhilor. Preşedintele nu poate face multe lucruri. Va trebui să treacă timp pentru a avea schimbări, dar putem începe de aici”, explică Serghei Mocanu, un student în vârstă 24 de ani.

Autorităţile electorale au închis la ora 21.00 secţiile de vot de pe teritoriul României şi Republicii Moldova, după ce peste 53% dintre alegătorii moldoveni înregistraţi au votat în al doilea tur al scrutinului prezidenţial pentru cei doi candidaţi – socialistul Igor Dodon sau proocidentala Maia Sandu. Primele rezultate parţiale sunt aşteptate în următoarele ore, întrucât moldovenii nu realizează exit poll-uri.

Până la închiderea urnelor, au votat peste 1, 6 milioane de cetăţeni moldoveni.

Peste 130.000 de persoane au votat la secţiile din străinătate.


Publicitate

Postaţi un comentariu