Laura Filaton, hairstilist din Cluj premiat de L’Oréal: „E greșit să trăiești cu aroganța că le știi pe toate”

Laura Filaton (stânga) și coafura realizată în cadrul concursului L’Oréal Professionnel Style & Colour Trophy (dreapta)

O tânără hairstilist din Cluj a obținut primul loc la competiţia cu cea mai îndelungată tradiţie în domeniul coafurii din lume. În vârstă de 33 de ani, Laura Filaton a fost desemnată în această iarnă câștigătoarea L’Oréal Professionnel Style & Colour Trophy.

De când era mică, Laura a fost atrasă de domeniul beauty și de tot ce înseamnă coafuri, make-up, design vestimentar. Mai târziu s-a înscris la un curs de coafor-stilist, pe vremea când lucra la Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în Cluj unde putea să exerseze coafuri pe colegele ei. În perioada în care a lucrat la IRES a fost operator de interviu, apoi supervisor. A fost o perioadă bună, spune Laura, pentru că avea timp să participe la cursuri, dar și să aibă grijă de familia ei.

În ea a existat mereu dorința de a cunoaște cât mai multe în acest domeniu. Experiența a acumulat-o pe parcurs și deja practică această meserie de șapte ani.

„Primul meu loc de muncă a fost la un salon care acum nu mai există, pe Calea Moților din Cluj unde am învățat din propriile mele greșeli. Apoi mi-am început activitatea la Salon En Vogue din Cluj, alături de Cristina și Cornel Mailat unde lucrez de cinci ani de zile. De la ei am învățat cel mai mult. Pe Cristina am cunoscut-o când lucram la primul salon și am participat la un seminar de-al ei despre culoare. Teoria o stăpâneam destul de bine, dar abia când am asistat la seminarul Cristinei bucățelele din puzzle au prins un contur. În acest domeniu, tot timpul ai ce învăța. Nu ai voie să te plafonezi și să trăiești cu aroganța că le știi pe toate. Tot timpul trebuie să mergi la seminarii, să fii în pas cu trendurile, să înveți de la toți cei pe care îi cunoști, fie că au sau nu au experiență. Trebuie să investești în educația ta mereu”, a precizat Laura Filaton pentru Transilvania Reporter.

L’Oréal Professionnel Style & Colour Trophy este o competiție cu o îndelungată tradiție în domeniul coafurii la nivel mondial. De 64 de ani renumitul concurs continuă să inspire, să descopere noi talente și să lanseze trenduri. De doi ani de zile concursul se organizează și în România. A doua ediție a început în 2019 și s-a finalizat în 2020. Practic, Laura Filaton ar fi trebuit să reprezinte România în finala de la Paris, dar din cauza pandemiei nu a mai fost posibil acest lucru.

Cea de-a doua ediţie a competiţiei organizată în România şi-a provocat competitorii să realizeze coafuri inedite bazate pe tema La French, respectiv tot ce înseamnă femeia franțuzoaică în materie de culoare a părului, de coafură, de styling, de tunsoare.

„Am avut de realizat un total look, iar rezultatul final a fost jurizat de un juriu internațional. Am abordat stilul eforthless-chic, cu nuanțe de blond nisipiu și am optat pentru un look natural care să scoată în evidență frumusețea naturală. Acest concurs mi-a oferit posibilitatea să mă joc cu eleganța, cu rafinamentul, cu naturalețea. Îmi place să fac cât mai multă lume fericită. Satisfacția materială este un beneficiu al meseriei dar, mie îmi place foarte mult ce fac și nu simt că muncesc. În momentul în care văd fericirea pe fața clientelor și văd că prin tunsoare sau culoare le-am făcut fericite, aceasta e cea mai mare satisfacție a mea”, afirmă Laura Filaton.

Pe durata stării de urgență în acest an, saloanele de coafură și cosmetică nu au avut cea mai bună perioadă a lor, însă atât Laura cât și alți colegi din domeniul ei au reușit să depășească momentul dificil, atât în plan financiar, cât și emoțional.

Oricât de bine pregătit ai fi, ai emoții la fiecare clientă, mai spune Laura Filaton. Dar efortul depus nu te apasă, nu simți că te epuizează. Deocamdată tânăra nu se gândește cum ar fi să își deschidă propriul salon pentru că se simte foarte bine alături de colegii ei.

„Mulți stiliști nu își găsesc locul, dar eu mă simt extrem de bine în echipa unde lucrez acum”, precizează Laura.

Despre trenduri

În opinia câștigătoarei concursului L’Oréal Professionnel Style & Colour Trophy, trendul îl dăm fiecare dintre noi, propriei noastre persoane.

„Degeaba se poartă blondul foarte alb, roșcatul sau ciocolata, dacă pe tine nu te prinde. Trenduri vor fi întotdeauna, dar trebuie să te avantajeze pe tine, ca tunsoare, culoare și coafură. Un hairstilist trebuie să se ghideze după tonalitatea pielii, după fizionomie, structura osoasă, visagism și împreună cu clienta să găsească varianta cea mai fericită ”, precizează Laura.

Atâta timp cât vor exista doamne conservatoare, care nu renunță la părul permanent, vor exista și vechile saloane de coafor, spune tânăra din Cluj.

„Clienți vor fi tot timpul pentru toată lumea”, consideră hairstilista premiată de L’Oréal.

Citiți mai multe despre concurs și despre câștigători AICI.

Distribuie:

Postaţi un comentariu