Laboratorul Emerson de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fost modernizat cu soluţii de automatizare de ultimă generație

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a inaugurat vineri, 7 ianuarie 2022, noul Laborator Emerson – „Soluţii de automatizare a proceselor industriale”.

Laboratorul de automatizări de la UTCN, din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare, a fost inițial inaugurat în 2008, iar anul trecut s-a realizat o modernizare aproape completă, astfel încât peste 95% din echipamentele și soluțiile de automatizare a proceselor industriale existente au fost înlocuite cu tehnologie de ultimă oră.

La eveniment au participat Rectorul UTCN, domnul Prof.dr.ing. Vasile Țopa, Managerul General al Companiei Emerson, doamna Alina Negru, Prorector, Prof. univ.dr.ing Daniela Popescu, Decanul Facultății de Automatică și Calculatoare, domnul Prof.dr.ing. Liviu Miclea, alături de alte cadre didactice din universitate.

În deschiderea evenimentului, Rectorul UTCN, domnul Prof.dr.ing. Vasile Țopa, a declarat: „Ne face o deosebită plăcere să inaugurăm un laborator susținut, sprijinit și finanțat de către Compania Emerson care a fost alături de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca încă de la început. La rândul nostru, prin studenții pe care îi pregătim, oferim companiei specialiștii de care are nevoie. Colaborarea noastră este una complexă și nu constă doar în acest laborator, ci în foarte multe alte activități și proiecte care implică studenții și cadrele didactice. Apreciem relațiile fructuoase pe care le avem cu Emerson și ne dorim să le consolidăm prin sprijin reciproc, comunicare deschisă și interese comune care să se reflecte în calitatea resursei umane pe care o pregătim”.

Managerul General al Companiei Emerson, doamna Alina Negru, a subliniat: „Încă din 2006 avem o colaborare excelentă cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, care a și găzduit primii angajați Emerson în Cluj, până la finalizarea sediului actual Emerson în 2007. Această colaborare s-a dezvoltat de-a lungul acestor ani într-un parteneriat strategic, abordând mai multe direcții de cooperare, precum programe de mentorat pentru studenți, traininguri, școli de vară, un nou program de masterat în domeniul Managementul Proiectelor Tehnice, și multe alte tipuri de activități educaționale. Vom continua să fim susținători activi ai mediului educațional clujean și un partener pentru Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca”, a adăugat domnia sa. 

Colaborarea între Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și compania Emerson va continua atât în ceea ce privește oferirea de suport pentru mentenanța și buna funcționare a laboratorului, cât și în direcția inițierii unor programe curriculare în vederea pregătirii cât mai eficiente și aplicate a studenților pentru intrarea pe piața muncii. În acest scop, a fost lansat de către Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în parteneriat cu compania Emerson, un nou program de studii de master interdisciplinar pentru Managementul Proiectelor Tehnice, în luna octombrie a anului trecut. Programul are ca obiectiv formarea de specialiști capabili să coordoneze cu succes proiecte tehnice complexe, într-un mediu hibrid. Procesul de învățare se bazează pe aplicații practice, respectiv provocări și constrângeri reale. Cursurile și suporturile teoretice sunt concepute să susțină proiectele și laboratoarele, acestea fiind strâns legate de componenta aplicativă.

Cooperarea dintre Compania Emerson și Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul UTCN, este una de lungă durată. Prezent la eveniment, decanul facultății, domnul Prof.dr.ing. Liviu Miclea, a declarat: „Mai întâi vreau să mulțumesc sincer reprezentanților companiei Emerson, în numele Facultății de Automatică și Calculatoare, pentru sprijinul constant acordat dezvoltării laboratoarelor din cadrul facultății, îndeosebi ale celor de automatică. Echipamentele oferite de companie sunt de tip industrial, de ultimă generație, ceea ce va permite o îmbunătățire substanțială a activităților aplicative ale studenților de la toate ciclurile de studiu (licență, master, doctorat). Bazat și pe aceste echipamente noi, la nivelul Departamentului de Automatică se intenționează dezvoltarea unui nou program de master în limba engleză, care va fi dedicat Sistemelor Cyber-Fizice, program ce va asigura ingineri mai bine pregătiți pentru companie, dar va contribui și la integrarea mai strânsă a universității în consorțiul EUT+ (European University of Technology). Ne dorim să continuăm colaborarea începută acum mai bine de 15 ani în interesul reciproc al ambelor părți.”

Dezvoltarea unor astfel de laboratoare în parteneriat cu marile companii reprezintă o prioritate și un rezultat al colaborării excelente pe care Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca o are cu mediul socio-economic.

Distribuie:

Postaţi un comentariu