La Cluj, prețurile apartamentelor continuă să crească, dar cu frâna pusă

Clujul are în continuare cele mai mari prețuri din țară la apartamente, însă ritmul de creștere al acestora s-a redus la jumătate față de anul trecut, arată un studiu efectuat de imobiliare.ro.

Evoluţia pieţei rezidenţiale în primele 6 luni din 2018 confirmă aşteptările cu privire la încetinirea ritmului de creştere a preţurilor. Indicele Imobiliare.ro arată că, după o scădere de 1,2% în luna iunie, preţul mediu solicitat se situează la o valoare de 1.200 de euro pe metru pătrat util.

„Preţul mediu de acum este cu doar 3,1% mai mare decât cea consemnată la începutul anului, un ritm de creştere considerabil mai lent decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Spre comparaţie, în primul semestru din 2017, preţurile apartamentelor s-au majorat, în medie, cu 6,7% la nivel naţional (până la 1.120 de euro pe metru pătrat util). De remarcat că cel mai mare ritm de creştere în prima jumătate a acestui an a fost consemnat în Braşov”, arată studiul citat.

Tendinţa de încetinire a creşterii preţurilor este, de departe, cea mai evidentă în Cluj-Napoca.

„Dacă în prima jumătate a anului trecut apartamentele disponibile spre vânzare în Cluj-Napoca s-au scumpit cu nu mai puţin de 10%, în acest an ritmul de creştere este la jumătate”. Apartamentele din Cluj-Napoca rămân însă cele mai scumpe din ţară, cu o valoare medie consemnată de 1.522 de euro pe metru pătrat util, la finalul lunii iunie. Ambele segmente de piaţă analizate au resimţit o temperare a ritmului scumpirilor. „Preţul mediu cerut pentru apartamentele vechi a ajuns la 1.553 de euro pe metru pătrat, iar cele noi la 1.492 de euro pe metru pătrat”, mai arată autorii studiului.

În celelalte mari orașe din țară, situația se prezintă astfel:

București – Luna trecută, pretenţiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat uşor, respectiv cu 0,4%, de la 1.328 la 1.333 de euro pe metru pătrat util.

Braşov – studiul arată o creştere de 2,8% consemnată de Indicele Imobiliare.ro pe parcursul lunii iunie, de la 1.048 la 1.077 de euro pe metru pătrat util.

Constanța – apartamentele scoase la vânzare s-au apreciat cu 0,8% în luna iunie (de la 1.147 la 1.156 de euro pe metru pătrat), valoarea prezentă fiind cu 5,6% mai ridicată decât cea înregistrată de indicele Imobiliare.ro în ianuarie.

Iaşi – indicele Imobiliare.ro a consemnat o scădere de 0,8% în luna iunie (de la 1.015 la 1.007 euro pe metru pătrat util), ceea ce a făcut ca avansul faţă de începutul anului să se cifreze la 3,4% (faţă de nivelul de 974 de euro pe metru pătrat util valabil în ianuarie).

Timișoara – temperarea ritmului de creştere a preţurilor se observă şi în orașul de pe Bega. „Aici, pretenţiile proprietarilor de apartamente s-au majorat, per ansamblu, cu 4,3% în prima parte a lui 2018 (de la 1.152 la 1.202 euro pe metru pătrat), în condiţiile unei stabilizări în luna iunie. În ultima lună, apartamentele vechi din Timişoara s-au apreciat cu 0,1% (de la 1.206 la 1.207 euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 0,3% (de la 1.184 la 1.187 de euro pe metru pătrat)”, mai arată studiul citat.

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu