La Cluj, coronavirus sub control. Mihai Moisescu: „Cetățenii chinezi care aterizează la Cluj-Napoca au obligația să declare dacă vin din zona contaminată“

La Cluj se iau toate măsurile pentru a preveni infecția cu coronavirus, existând o strânsă colaborarea între cei de la aeroportul internațional din Cluj-Napoca și reprezentanții Direcției de Sănătate din Cluj. Cetățenii care prezintă simptome de virus sunt imediat preluați de la aeroport și trimiși la Spitalul de Boli infecțioase, iar cei care vin din China, mai ales din regiunea Hubei și din Wuhan, trebuie să treacă de măsurile de triaj. Cei asupra cărora planează suspiciunea de virus vor fi izolați la domiciliu până când suspiciunea de boală este eliminată. După ce multe dintre marile companii aeriene (Air France, Air Canada, Air India, Air Seoul, Air Tanzania, American Airlines, British Airways și multe altele) și-au anulat zborurile dinspre și spre China, pe aeroportul din Cluj-Napoca mai sosesc doar două avioane din China, amândouă prin rute indirecte, via Polonia și Turcia. Chiar și așa, protocoalele de sănătate publică pentru astfel de situații sunt foarte clare.

Tudorel Lupoaei, director operațional al Aeroportului Internațional „Avram Iancu“ din Cluj-Napoca, a declarat că „momentan nu sunt curse care s sosească pe aeroportul din Cluj direct din China. Lista cu pasagerii, și toate informațiile despre ei, se află la companiile aeriene care efectuează zborul. Pasagerii sunt verificați la îmbarcarea pentru a se vedea dacă sunt bolnavi sau nu, dacă prezintă simptome ale virusului sau nu. Dacă nu prezintă, atunci are loc îmbarcarea. Dacă vreunuia dintre pasageri li se face rău pe avion, căpitanul de zbor are obligația să contacteze aeroportul pe care se face aterizarea. În acest caz, noi anunțăm imediat DSP-ul, iar ei urmează protocoalele lor cu privire la suspiciunea de coronavirus“.

Specialiștii de la Direcția de Sănătate Publică Cluj (DSP Cluj) au și ei protocoale foarte clare în legătură cu acest virus și cu cei suspectați de o infecție. ”Pornim de la următoarea definiție: se consideră caz suspect, pacientul cu insuficiență respiratorie acută, care prezintă simptomele clasice, tuse, durere în gât, dificultăți la respirație etc, și care, în 14 zile anterioare, a avut contact confirmat cu un caz de coronavirus, fie a avut un istoric de călătorie în China. De asemenea, este considerat caz suspect și dacă vorbim despre personal medical care a lucrat într-o unitate sanitară în care se tratau pacienți cu coronavirus. În cazul în care un asemenea caz este descoperit la Aeroportul Cluj-Napoca, sau în alt oricare aeroport din țară, se raportează imediat telefonic DSP-ului despre existența cazului,este scos de pe circuitul normal și i se aplică mască pe nas și gură, iar persoana este transportată imediat la Clinica de Boli Infecțioase, acolo urmând a fi evaluat ulterior”, a explicat pentru Transilvania Reporter, Mihai Moisescu, directorul Direcției de Sănătate Publică a județului Cluj.

În ceea ce privește cazurile de pe aeronavă, DSP face recomandarea de auto-izolare a pasagerilor la domiciliu pe durata în care situația cazului suspect este lămurită, anunțându-se în același timp medicul de familie la care sunt arondați aceștia pentru o monitorizare constantă a stării lor de sănătate: temperatură corporală, să știe ce trebuie să facă în cazul în care apar simptome de boală, să folosească mască, să sune la 112 pentru a informa că au fost în zona respectivă și că merg la spitalul de boli infecțioase și se iau toate celelalte măsuri necesare.

De asemenea, explică Mihai Moisescu, „dacă întâlnim cazuri de pasageri care au fost în China, în zona Wuhan, dar nu prezintă semne de boală, și aici aplicăm exact procedurile enunțate mai sus, cu auto-izolare la domiciliu, cu toate măsurile de prevenție enumerate anterior. Nu e ceva foarte complicat,dar este extrem de important ca toți acești pași să fie respectați. În ce privește cetățenii chinezi care aterizează la Cluj-Napoca, în automat aceștia au obligația să declare că vin din zona contaminată, vor completa o fișă în care vor trece toate datele referitoare la acest fapt, după care o vor semna pe proprie răspundere. În baza acestor fișe se va face un triaj ulterior, se verifică dacă este suspect de coronavirus și se iau măsurile corespunzătoare”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu