Cancerul României. Aproape toţi românii văd corupţie peste tot în ţară, dar se bucură că justiţia face cărare printre politicieni

Nu mai puţin de 95% dintre români cred că în România e foarte răspândită corupţia (70%) sau măcar destul de răspândită (25%), potrivit unui studiu realizat de IRES în perioada 9-10 martie. În acelaşi timp însă, românii se bucură de faptul că în ultima perioadă mai mulţi politicieni au intrat în vizorul justiţiei pentru fapte de coruopţie.

„Majoritatea persoanelor intervievate, 77%, au o părere foarte bună sau bună despre faptul că, în ultimele luni, mulți oameni politici sunt acuzați de corupție, sunt condamnați sau arestați preventiv. Despre acest lucru tind să aibă o părere bună în proporție mai ridicată bărbații și respondenții cu studii superioare. În același timp, cumulativ, o proporție covârșitoare a respondenților, 95%, este de părere că, în România, corupția este foarte răspândită (70%) sau destul de răspândită (25%). Doar 3% dintre aceștia cred că este puțin răspândită, iar 1% spun că nu este răspândită deloc”, explică preşedintele IRES, sociologul Vasile Dâncu.

Potrivit sondajului, aproape jumătate dintre intervievați consideră că este mai răspândită corupția în administrația centrală decât în cea locală, în timp ce 16% cred că este invers, iar 31% cred că, de fapt, corupția este răspândită în egală măsură atât la nivelul administrației locale, cât și la nivelul celei centrale. Poate şi ca o reflectare a distanţării de Bucureşti, ardelenii cred că există mai mult corupţie în administraţia centrală.

„Respondenții cu studii medii tind să vadă în proporție mai ridicată corupție la nivel central, cei fără studii la nivel local, iar cei cu studii superioare cred în proporție mai ridicată cum că este răspândită atât la nivel central, cât și la nivel local. Respondenții din Transilvania și Banat consideră că este mai răspândită în administrația centrală, iar cei din Moldova o văd în proporție ușor mai ridicată la ambele niveluri. O proporție semnificativă a persoanelor intervievate, 57%, consideră că există politicieni care sprijină lupta împotriva corupției în mod sincer”, mai arată Vasile Dâncu.

Românii se bucură de faptul că instituţiile statului au deschis sezonul de anchetări, arestări şi condamnări de politicieni corupţi şi pentru că se pot uita la aceste acţiuni ca la un spectacol, iar la acest capitol, ardelenii stau mai bine ca cei din restul ţării.

„Când este vorba despre reflectarea mediatică a fenomenului, 57% dintre participanții la studiu declară că sunt interesați sau foarte interesați de transmisiunile televiziunilor pe tema arestărilor și condamnărilor din ultima perioadă. Respondenții din Transilvania și Banat se declară interesați de aceste transmisiuni în proporție mai ridicată, iar cei din Moldova în proporție mai redusă”, potrivit concluziilor sondajului.

În paralel cu creşterea numărului de arestări şi condamnări a crescut şi încrederea în instituţiile care se ocupă de corupţie, iar de cea mai mare încredere din sistem se bucură Codruţa Koveşi.

„Toate instituţiile care activează în sistemul juridic din România beneficiază de nivele de  încredere mult superioare majorităţii instituţiilor din România. În justiția din România, în general, au încredere multă sau foarte multă 41% dintre respondenți, în timp ce o proporție mai ridicată – 56%, spun că au mai degrabă puțină sau foarte puțină încredere. (…) În tribunale au încredere multă sau foarte multă 37% dintre intervievați, în timp ce 57% au mai degrabă puțină sau foarte puțină încredere în aceste instituții. (…) În Ministerul Justiției, de asemenea, au încredere multă sau foarte multă 38% dintre intervievați, în timp ce 57% dintre ei spun că au mai degrabă puțină sau foarte puțină încredere în acest minister. (…) În CSM spun că au multă sau foarte multă încredere 42% dintre intervievați. (…) Înalta Curte de Casație și Justiție beneficiază de multă sau foarte multă încredere din partea a 48% dintre participanții la acest studiu. (…) Direcția Națională Anticorupție reușește performanța de a beneficia de multă sau foarte multă încredere în rândul a 63% dintre intervievați. (…) În DIICOT, de asemenea, au multă sau foarte multă încredere peste 50% dintre respondenți. (…) Codruţa Kövesi: o încredere fără precedent  pentru cineva din sistemul juridic  din România. În Codruța Kövesi, Procurorul şef al DNA, au multă sau foarte multă încredere 43% dintre persoanele intervievate, în timp ce 45% spun că au puțină sau foarte puțină încredere în această personalitate publică, iar 9% declară că nu o cunosc. Bărbații, în schimb, au încredere în Codruța Kövesi în proporție de 52%, iar persoanele cu studii superioare în proporție de 49%”, mai arată studiul IRES.

[stextbox id=”custom”]

Caracteristicile cercetării: 

Volumul eșantionului:1.118 indivizi de 18 ani și peste

Tipul eșantionului:multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național

Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 3%

Perioada anchetei: 9-10 martie 2015

[/stextbox]

IRES – Barometrul increderii in institutii: Justitia 

Distribuie:

Postaţi un comentariu