Interes uriaș pentru proiectarea viitorului Spital Pediatric Monobloc de la Cluj

Nu mai puțin de 28 de firme au depus la Consiliul Județean Cluj oferte în cadrul concursului internațional de soluții pentru proiectarea primului spital public din zona Transilvaniei care va oferi servicii medicale integrate în domeniul pediatriei.

În perioada următoare, juriul internațional format din reputați arhitecți și experți români și străini va evalua toate propunerile primite, iar vineri, 18 iunie a.c., va fi anunțat numele câștigătorului contractului de proiectare.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Suntem foarte aproape de finalizarea unei etape extrem de importante pentru proiectul de edificare a Spitalului Pediatric Monobloc, un obiectiv medical ultramodern de o importanță vitală pentru Cluj și pentru întreaga Transilvanie. Am convingerea că membrii juriului vor analiza în detaliu fiecare ofertă în parte iar profesionalismul și expertiza acestora își vor spune cuvântul în alegerea celei mai bune soluții care să răspundă pe deplin exigențelor din domeniu și necesităților micilor pacienți”.

Spitalul pediatric monobloc din Cluj  va fi construit pe un teren de 17 hectare situat în zona Becaș și va reuni toate secțiile actualului Spital de Copii, cele care în prezent își desfășoară activitatea în nu mai puțin de 14 clădiri aflate în 9 locații diferite din Cluj-Napoca, cu o distanță medie de aproximativ 4 km între ele. În locația existentă funcționează și U.P.U. Pediatrie I Cluj, singura unitate dedicată urgențelor pediatrice din regiune, cu una dintre cele mai mari adresabilități din țară, respectiv peste 85% din județele țării. Anual, aici sunt tratați aproximativ 20.000 de copii, cu o varietate mare de probleme medicale, de la boli minore până la situații critice, existând posibilitatea resuscitării cardio-respiratorii, a susținerii, evaluării și monitorizării continue a funcțiilor vitale.

Potrivit proiectului, noul spital  va avea o suprafață estimată de 40.000 mp, față de cei 25.000 cât are Spitalul de copii în prezent, și va dispune de aproximativ 600 de paturi.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu