Încă 7 elevi din Cluj au fost depistați pozitiv cu Covid-19 , în urma testelor cu salivă efectuate la domiciliu

Inspectoratul Județean Școlar Cluj a anunțat că șapte elevi din județ au fost depistați pozitiv cu COVID-19, în urma testelor de salivă efectuate la domiciliu. Elevii au fost retestați, PCR de această dată, iar aceștia au fost izolați la domiciliu până la comunicarea rezultatelor testelor PCR.

”Azi s-au aplicat 92.042 teste și au ieșit 7 pozitive. S-a procedat la retestarea prin PCR a celor 7 identificați, încă nu sunt comunicate de către DSP toate rezultatele prin teste PCR, durează între 24-48 de ore. Elevii respectivi rămân la domiciliu până la comunicarea rezultatelor. Luni au fost aplicate 88.979 teste și au ieșit 4 pozitive, din care unul a fost infirmat”, a transmis JSJ Cluj.

Reamintim că luni a fost prima zi în care s-au efectuat testarea elevilor. În județul Cluj, 43 de unități de învățământ preuniversitar au adoptat modalitatea mixtă de administrare a testelor, la școală si la domiciliu, 17 pentru administrarea testelor la nivel de unitate școlară, iar 383 au fost de acord ca testarea să aibă loc la domiciliul elevilor.

Cu acest prilej ISJ Cluj a reiterat apelul către părinți, pentru a dovedi responsabilitate în utilizarea și comunicarea rezultatelor testelor efectuate.

Distribuie:

Postaţi un comentariu