În căutarea Sfântului Iubirii, la Cluj

Am pornit în căutarea Sfântului Iubirii la Cluj, acolo unde ar trebui să-i fie „casa”. Adică în biserică. Sfinţii nu sunt celebraţi de bisericile protestante. Aşa că ne-am rezumat la bisericile catolice şi la cea ortodoxă. Pe Valentin, ortodocşii nu-l sărbătoresc şi nu au nicio legătură cu sărbătoarea de la tejghelele cu inimioare roşii. „Noi nu avem nicio legătură cu manifestarea asta comercială. De altfel, în 14 februarie nu-l pomenim după calendarul ortodox pe Sfântul Valentin, pomenim un martir cu acelaşi nume la două zile după, în 16 februarie, dar acesta era mucenic din Cezareea”, spune dr Valentin Vesa, secretar eparhial al Mitropoliei Ortodoxe a Clujului.

La biserica romano-catolică piaristă, de pe strada Universităţii, unde se oficiază liturghia în trei limbi, maghiară, română şi italiană, teologul Florin ne arată pe calendarul romano-catolic în limba română că, în 14 februarie, Sfântul Valentin nu este pomenit. Nu-l sărbătoresc, şi „ceea ce se întâmplă în aceste zile ţine de comercial”. La biserica greco-catolică „Sfântul Iosif” din Piaţa Cipariu, lucrurile stau cu totul altfel. Nici în calendarul greco-catolic nu apare sfântul, dar aici s-a organizat în această săptămână, legat de iubire, „Săptămâna Familiei”. „În 14 februarie Papa Francisc se va întâlni cu sute de perechi de logodnici la Vatican. Papa e un om al zilelor noastre. Pe noi exemplul său ne-a inspirat” spune părintele Marţian. Au hotărât să vorbească şi ei despre iubire la jumătatea lui februarie, odată cu toată lumea occidentală, dar în felul lor.

Programul acestei săptămâni presupune rugăciuni în fiecare zi, prin mijlocirea sfinţilor patroni protectori, pentru familii, soţi şi soţii, familiile dezbinate, familiile pe cale să fie întemeiate, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale. Greco-catolici îşi reînnoiesc în cadrul acestui program promisiunile făcute la momentul căsătoriei. Un accent special se va pune în rugăciuni pentru familiile cu probleme şi cuplurile pregătite să divorţeze. Organizatorul programului este Pr. Titus Sas responsabil parohial cu pastoraţia familiilor. „Sfântul Valentin, acest Valentin din Terni, este cel mai iubit sfânt catolic de către lumea non-catolică”, spune zâmbind părintele Marţian.

De altfel în niciuna din bisericile oraşului nu există o reprezentare iconografică sau vreo statuie a sfântului Valentin. Şi nici la magazinele cu obiecte bisericeşti nu puteţi găsi icoane cu el. „Nu am avut niciodată nici icoane şi nici vreo carte cu viaţa sau cu rugăciuni dedicate acestui sfânt”, ne spune vânzătoarea de la magazinul franciscanilor de pe strada Emil Zola.

„Nu avem nicio legătură cu Valentine’s Day, dar iubirea dintre oameni ne preocupă”, afirmă Florin de la Biserica Piaristă. De altfel, Cununia este una dintre cele şapte taine ale Bisericii. خn legătură cu iubirea conjugală tinerii ortodocşi sunt pregătiţi în fiecare parohie, pentru ei există consiliere premariatală înainte de căsătorie, se face o pregătire specială sub îndrumarea duhovnicului. Consilierea constă în sfaturi de natură spirituală, din Biblie şi din textele sfinţilor, indicaţii de lecturi, de rugăciuni care să-i ajute în noua viaţă. „Mitropolia Orotodoxă a Clujului intenţionează să organizeze acţiuni mai ample pentru tinerii care se pregătesc de viaţa de familie, pentru cei care au avut traume spirituale legate de viaţa de cuplu printr-o colaborare cu profesorii şi studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi ai Facultăţii de Psihologie din cadrul UBB” promite Valentin Vesa. La romano-catolici educaţia premaritală se face după necesităţile viitorilor soţi. Ei sunt consiliaţi în funcţie de problemele pe care le ridică de către preotul duhovnic, care pot fi dezbătute în mai multe întâlniri. Greco-catolicii au pentru cei interesaţi un modul de curs de iubire şi căsătorie pe durata a trei luni cu frecvenţă săptămânală, o şedinţă durând aproximativ trei ore . El este organizat de Fundaţia „Familia Sfântă”, în colaborare cu Departamentul pentru Familie şi Viaţă al Episcopiei Greco-Catolice. Cursul cuprinde noţiuni de antropologie, sacramentalitate, psihologie, comunicare, medicină, morală, legislaţie canonică şi civilă legată de familie. Li se vorbeşte cursanţilor despre chemarea universală la iubire Imago Dei, despre nevoile emoţionale, despre complementaritate şi compatibilitate, morală sexualităţii, despre bioetică, despre reglarea naturală a concepţiei, despre consimţământ, despre separare, obligaţii canonice în cuplu, dar şi despre organizarea casei, a bugetului, a economiilor. Coordonatorul programului este preotul Călin Sechelea.

„Un cuplu care a făcut căsătoria în biserică este mai puternic, statistic s-a demonstrat că rata de despărţire în cazul cuplurilor cununate este mai mică decât cea a cuplurilor care au făcut doar o căsătorie civilă”, subliniază părintele Mircea Marţian
O etapă preliminară a căsătoriei este logodna. Aceasta nu este o taină au un sacrament propriu zis al bisericii, este o ierurgie, adică o slujbă de binecuvântare şi de sfinţire a oamenilor şi a lucrurilor, care se face cu diferite ocazii.

Ortodocşii fac aceste rugăciuni incluse în slujba de cununie, niciodată înainte sau separat. „Logodna se face odată cu slujba de cununie”, subliniază Vasile Vesa de la Mitropolia Ortodoxă a Clujului. „Noi recomandăm logodna ca perioadă de pregătire conştientă a căsătoriei, dar perioada de logodnă o lăsăm la latitudinea viitorilor soţi”, spune teologul romano-catolic. „Noi credem că tinerii ştiu cel mai bine cum îşi organizează relaţia, dacă vor, facem slujbă de logodnă cu o vreme înaintea căsătoriei, dacă nu, o facem în timpul oficierii sacramentului căsătoriei”, surâde părintele Marţian de la Biserica „Sfântul Iosif”.

Şi cu privire la divorţ lucrurile stau diferit. Ortodocşii acceptă trei cununii în timpul vieţii, desigur în condiţii speciale. Catolicii nu acceptă divorţul ci doar situaţia de separare, iar aceasta numai în condiţii extraordinare, în cazul în care căsnicia nu s-a consumat din cauza unei boli nemărturisite şi neştiute înainte de cununie, în cazul în care sacramentul căsătoriei nu avut la bază iubirea ci un interes, fapt care se demonstrează cu dovezi, martori, sau mărturia soţului care a intrat interesat în căsnicie. Infidelitatea sau dependenţele nu sunt motive suficiente de divorţ în niciuna din Bisericile Ortodoxă, Greco-Catolică sau Romano-Catolică. Un alt element comun este că slujba de cununie în fiecare din biserici tolerează elemente de tradiţie locală, nu impune o anumită ţinută mirilor dacă ea este una decentă, empatizează cu ideea de naşi, ca părinţi spirituali. Şi peste tot slujba de oficializare a iubirii costă. Preţul îl stabilesc parohiile în cazul ortodocşilor, episcopia la începutul anului în cazul greco-catolicilor, iar romano-catolicii dau cât îi lasă inima peste o sumă minimă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu