În 2015, Electric Castle se mută în luna iulie

Foto: Pagina oficială de Facebook Electric Castle

Organizatorii Electric Castle au hotărât să mute festivalul în luna iulie, potrivit unui anunț postat pe pagina oficială de Facebook a evenimentului. Data exactă la care se va desfăşura ediţia a treia a festivalului, din 2015, conform anunțului, va fi stabilită și anunțată în curând.

Ediția a doua festivalului Electric Castle s-a desfășurat în acest an în perioada 19-22 iunie, la Castelul Bánffy de la Bonțida, pe durata celor patru zile fiind prezenți la eveniment aproape 80.000 de persoane.

În urma anunțului postat pe pagina de Facebook,  părerile cu privire la schimbarea datei festivalului sunt împărțite. Dacă unii fani ai evenimentului și-au exprimat bucuria de a participa la festival în noua dată, fără a avea gândul examenelor din sesiune, alții sunt îngrijorați că data stabilită pentru Electric Castle în iulie se va suprapune cu data altor festivaluri.„Că este sau nu sesiune/școală părerea mea este că luna iunie ar trebui să rămână luna EC! cu toții știm că în iunie mergem la EC, este mai palpitant sa te trezești vineri , după 2 ore de somn să fugi în Cluj la examen. Pe lângă asta, în iulie, sunt și alte festivaluri, cu care nu ar fi chiar ok să se suprapună, cum ar fi Balaton Sound și multe altele. Se vor pierde extrem de mulți participanți”, precizează Andreea Groza, fan al festivalului.

„Era perfectă luna iunie. Toata lumea va fi la Balaton, iar cei care au terminat cu Bac-ul, câți dintre ei își vor permite un bilet? Ideea de promovare trebuia să fie atât pentru România cât și pentru alte țări. În plus, deja ne-am sufocat în corturi chiar și în iunie”, comentează o altă persoană dezamăgită de modificarea datei evenimentului.

Organizatorii precizează că urmează să ia o decizie finală în perioada următoare şi că ideea de a schimba data festivalului a venit şi în urma solicitărilor participanţilor.

„La festival am făcut, ca şi anul trecut, un studiu printre participanţi, iar una dintre întrebări se referea şi la data când ar dori ca festivalul să aiba loc. Erau foarte mulţi oameni care doreau ca festivalul să aibă loc în iulie, mai ales din cauza sesiunii. Întotdeauna am ţinut cont de părerea «electricilor». Momentan nu am luat o decizie finală, ci ne gândim la posibilitatea de a-l muta. Chiar dacă îl vom muta în iulie, dorim ca el să nu se suprapună cu Gărâna Jazz Festival, care este un festival drag nouă. Deci, cu siguranţă, EC nu va fi în al doilea week-end al lunii iulie, week-end în care au loc şi Exit Festival şi Balaton Sound”, a precizat pentru Transilvania Reporter, Andi Vanca, reprezentant al Festivalului Electric Castle. 

În acest an Festivalurile Ultra Europe din Croația, Exit Festival din Serbia și  Balaton Sound, din Ungaria, sunt organizate toate în perioada 10-13 iulie.

„Oricum, în doar doi ani Electric Castle a devenit un festival de referinţă în Estul Europei şi credem ca în 2-3 ani vom ajunge la nivelul celor de la Exit sau Balaton. Şi nu este doar ceea ce credem noi, ci si feedback-ul pe care l-am primit din partea numeroşilor străini care au fost anul acesta la Electric Castle”, a mai spus Andi Vanca.

ELECTRIC CASTLE este primul festival din Romania care a mutat muzica electronică și concertele live pe scenele indoor sau în aer liber ale unui castel și după doar două ediții a devenit un fenomen social.


Publicitate

1 Comentariu

  1. Ioana spune:

    Da, mult mai bine ar fii sa se tina in iulie, termina si lumea cu sesiunea..la noi in constanta sesiunile se termina mai tarziu ca in alte centre universitare din cauza decalarii vacantei intersemestriale..Eu si multi prieteni am fi venit cu mare placere acest an ! <3

Postaţi un comentariu