Greco-catolicii își iau rămas bun de la Preasfințitul Florentin

Funeraliile episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, au început vineri, 15 ianuarie, sicriul cu trupul acestuia fiind depus, pentru un ultim omagiu, la Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca.

Astfel, cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu, o pot face până vineri seara la ora 20,00, cu respectarea strictă a normelor sanitare prevăzute pentru perioada de pandemie.

„În ziua de sâmbătă, 16 ianuarie 2021, ora 11.00, trupul Preasfinţiei Sale Florentin va fi depus pe esplanada din faţa Catedralei din Piaţa Timotei Cipariu, iar la ora 12,00 va avea loc Slujba Înmormântării. Cei care din binecuvântate pricini nu vor participa la slujba înmormântării, vor celebra în parohia proprie Sfânta Liturghie cu panahida la intenţia odihnei sufletului Preasfinţiei Sale Florentin. În ziua premergătoare înmormântării, se va organiza în toate parohiile de pe teritoriul Eparhiei noastre, o seară de priveghere publică (parastas, rozar, etc) la aceeaşi intenţie”, se arată într-un comunicat dat publicității de Eparhia greco-catolică de Cluj-Gherla.

Înmormântarea ierarhului greco-catolic va avea loc sâmbătă.

Potrivit dorinţei sale testamentare, cei care doreau să-i aducă jerbe şi coroane de flori sunt îndemnaţi ca banii respectivi să-i ofere săracilor.

Episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu a murit, marţi, la 61 de ani, în urma unei crize cardio-respiratorii, după ce fusese infectat cu SARS-CoV-2.

Foto: Dan Bodea

Distribuie:

Postaţi un comentariu