Grădinițele și creșele ar putea rămâne deschise și peste rata de infectare de 6 la mie. Părinții vor fi întrebați dacă acceptă sau nu vaccinarea copiilor

Foto: Dan Bodea

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că autorităţile iau în discuţie posibilitatea ca şi în localităţile cu rate de infectare de peste 6 la mie copiii de creşă şi cei de grădiniţă să poată merge la unităţile şcolare, atâta vreme cât localitatea nu intră în carantină. Ministrul mai anunţă că festivităţile de deschidere a anului şcolar vor fi permise, cu anumite condiţii.

Şcoala nu ar trece integral în online (la o rată de infectare de peste 6 la mie – n.r.). Este vorba despre al doilea scenariu care se aplică peste rata de infectare de 6 la mie. În acest scenariu, în momentul de faţă este propus ca preşcolarii – e vorba de creşe şi grădiniţe – să poată funcţiona în continuare. Primul scenariu este o certitudine. Al doilea scenariu, ce vă spun acum, este în curs de discuţie şi va fi finalizat acest proces, în perioada 1-3 septembrie, cu cel puţin 10 zile înainte de începerea anului şcolar”, a declarat Sorin Cîmpeanu, duminică seară, la Digi 24.

În acest al doilea scenariu, care nu a fost adoptat încă, în cazul în care rata de infectare ar depăşi 6 la mie şcolarii de gimnaziu ar urma să intre în online, până la vârsta de 12 ani, iar în cazul elevilor de peste 12 ani se ia în calcul posibilitatea ca aceştia să poată merge la şcoală, cu prezenţă fizică.

“Bineînţeles, nu mai departe de intrarea localităţii în carantină, moment în care orice activitate neesenţială se opreşte”, a adăugat ministrul.

Acesta consideră că această ipoteză ar fi aplicabilă localităţilor mai mici, în care pot apărea focare şi care ar putea ajunge mai degrabă la rata de infectare de peste 6 la o mie de locuitori.

De asemenea, Cîmpeanu a anunțat că ministerul pregăteşte formulare prin care solicită acordul părinţilor privind vaccinarea copiilor de peste 12 ani, însă acestea vor putea fi distribuite doar după începerea şcolii. În cadrul formularului părinţii vor putea răspunde cu “da” sau “nu”.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu