FOTO| Săptămâna la Cluj-Napoca începe cu un nou protest în Piața Unirii

UPDATE 21:30

După un marș în care au parcurs, pe trotuar, traseul Piața Unirii- bvd Eroilor- Prefectură- bvd 21 Decembrie- Piața Unirii, protestul a luat sfârșit. În intersecția din zona Pieței Unirii, grupul s-a așezat e asfalt preț de câteva minute, iar circulația a fost blocată.

Participarea a fost mult mai restrâns decât în alte zile și doar aproximativ 300 de persoane au luat parte la manifestație.

Foto: Dan Bodea

Update 20:30

Manifestația este vizibil mai restrânsă decât în precedentele seri. Rând pe rând, mai mulți protestatari au luat cuvântul la microfon și și-au exprimat opiniile cu privire la obiectivele manifestațiilor sau la soluțiile pe care ei le văd posibile în viitor. 

Un tânăr pe nume Ștefan a cântat la chitară o melodie compusă de el, piesa având un puternic mesaj legat de protestele din toată țara.

În jurul orei 20, grupul care număra aproximativ 200 de manifestanți a decis prin vot să plece în marș, cu o primă oprire la sediul PSD Cluj și apoi la Instituția Prefectului Județului Cluj. Între discursuri, piața a scandat împotriva Guvernului, a PSD și a cerut alegeri anticipate.

Update 19:30

Alături de câteva zeci de manifestanți care s-au mutat deja în Piața Unirii, protestul a început prin a lăuda public gestul făcut de către Péter Eckstein-Kovács, care a anunțat duminică, chiar în piață, ca demisionează din UDMR și se delimitează de orice acțiune prin care fostul său partid își arată susținerea față de modificarea CPP.

La această oră, la protest participă aproximativ 150 de persoane, iar lumea continuă să vină.

Foto: Transilvania Reporter

Știrea inițială

O nouă săptămână și un nou protest la Cluj-Napoca, După ce ultima zi de weekend a scos în stradă aproape 10.000 de manifestanți nemulțumiți de guvernarea PSD-ALDE și de modificările pe care aceasta vrea să le aducă la Codurile de Procedura Penală, clujenii au revenit în stradă și luni.

„Nu plecăm până nu suntem ascultați!  SOLIDARITATE! Hai în stradă! După 600.000 de oameni în stradă în 2017 și alte zeci și sute de mii ieșiți anul acesta, infractorul suprem dorește să „reînvie” fatidica OUG 13. A cerut scuze infractorilor încarcerați în penitenciare că nu au mai multe drepturi decât cei care respectă legile țării. Oamenilor cinstiți nu le va cere vreodată iertare, fiindcă nu poate înțelege cum poate cineva să aibă o viață prosperă în timp ce îi respectă pe ceilalți. Dar noi înțelegem și știm că fără un stat corect, viețile noastre sunt la mila infractorilor!” a fost apelul făcut pe Facebook de către organizatori.

 

Postaţi un comentariu