FOTO dronă: Străzi modernizate în Cluj și un nou parc la ieșirea din starea de urgență

Foto: Cristina Beligăr

Mai multe străzi modernizate din Cluj-Napoca vor fi date în folosință la sfârșitul acestei săptămâni, printre ele numărându-se inclusiv prima stradă smart din România, Molnar Piuariu, din cartierul Mărăști, precum și Ferdinand din centrul istoric al orașului. Lucrările pe strada Regele Ferdinand au început în august 2019, aceasta fiind parțial închisă circulației. În prezent, strada este finalizată din perspectiva carosabilului și a trotuarelor și se va redeschide circulației.

Lucrările au presupus implementarea conceptului „shared space” – strada ca spațiu urban prioritar pentru pietoni și bicicliști, utilizată în comun cu transportul auto, la viteze de maxim 20 km/oră -, pe străzile Tipografiei, Zola și Pușcariu; bandă dedicată transportului în comun pe Regele Ferdinand și scăderea suprafeței carosabile a acestei străzi de la 4,1 mii de metri pătrați la 3 mii de metri pătrați; modernizarea iluminatului stradal, instalarea de mobilier urban nou (bănci, coșuri de gunoi, stații de biciclete ș.a.m.d.), îngroparea cablurilor aeriene, plantarea de arbori etc. Vor fi de asemenea amenajate stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice, stații de încărcare autoturisme electrice, prize pentru iluminatul festiv, integrate în stâlpi, și va fi extinsă rețeaua wireless.

Procesul de modernizare a străzilor din centrul istoric al Clujului a început încă din 2005. La acea vreme, după 12 ani de mandat ai primarului Gheorghe Funar, cel mai mare oraș al Transilvaniei nu avea nicio stradă sau piață pietonale.

Modernizările au început cu Piața Muzeului și au continuat cu Bulevardul Eroilor, dat în folosință în noua înfățișare în 2007. Au urmat, pe rând, alte zone importante, zona străzii Fortăreței sau strada Brătianu și, mai ales, Piața Unirii – inima orașului. O mare parte din aceste lucrări au fost finanțate prin fondurile europene din perioada 2007-2013, în cadrul a două proiecte majore: „Refacerea infrastructurii Orașului Comoară” și „Modernizare și amenajare Piața Unirii”. În 2016, la finalul perioadei în care s-au putut consuma banii aferenți programării 2007-2013, au mai rămas de modernizat Piața Lucian Blaga, cu străzile adiacente, strada Kogălniceanu, cu străzile adiacente și strada Regele Ferdinand, cu câteva străzi adiacente, până pe strada Cuza.

Citiți și:

Centrul Clujului, șantier pentru trei ani

created by dji camera created by dji camera created by dji camera created by dji camera created by dji camera created by dji camera created by dji camera
<
>
Foto: Cristina Beligăr

De asemenea,  lucrările de modernizare a străzii Bună Ziua se apropie de final, după aproape un an de când au demarat. Proiectul a vizat două benzi de circulație dinspre Borhanci înspre Calea Turzii. Lărgirea străzii s-a făcut la 16 m, cu două trotuare de 1,9 m pe ambele sensuri, dar și două piste pentru biciclete cu o lățime de 1,5 m, la fel pe ambele sensuri de circulație.

Modernizarea străzii Molnar Piuariu din Mărăști este proiect cu finanțare europeană ce presupune reamenajarea completă a tronsonului dintre străzile Fabricii de Zahăr și Dâmboviței, cuprinzând intersecția cu str. Teleorman. Investiția vizează crearea unui culoar pietonal modern, cu prioritizarea mijloacelor de transport nemotorizate. 48 de arbori noi vor completa copacii existenți pe acest tronson, îmbunătățind semnificativ calitatea spațiului public. De asemenea, va fi instalat mobilier urban modern, ce permite încărcarea telefoanelor mobile sau tabletelor prin porturi USB, precum și două stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice, cu câte 2 locuri fiecare. Pe lângă reorganizarea spațială și dotările urbane menționate, este instalat un nou sistem de iluminat, inteligent, cu tehnologie LED și un sistem de irigare cu senzori.

Totodată, un nou parc îi aşteaptă pe clujeni la încheierea stării de urgenţă. În Parcul „Între Lacuri” lucrările se apropie de finalizare. Parcul cuprinde diverse tipuri de zone de recreere și de joacă, stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice, toalete automate și spații verzi de aproape 6.000 mp, pe lângă alei, zone de fitness și alte amenajări. Parcul de 9.450 mp în suprafață va deservi nu doar cei 9.000 de locuitori ai zonei Între Lacuri, ci și pe alți clujeni din cartierele apropiate și nu numai. Lucrările au fost iniţial programate să fie finalizate în luna iunie, dar acestea vor fi gata până la data de 15 mai.

Galerie foto realizată de Cristina Beligăr și Dan Bodea:

02W0A9528 (1) 02W0A9535 02W0A9542 02W0A9545 02W0A9550 02W0A9554 02W0A9560 02W0A9565 02W0A9610 02W0A9618 02W0A9629 02W0A9642 02W0A9647 02W0A9662 02W0A9689 (1)
<
>
Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu