FOTO | Concert unic dedicat cadrelor medicale de la Spitalul Județean Cluj pentru efortul depus în pandemia de coronavirus
Curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj a fost astăzi gazda unui concert inedit de muzică clasică, dedicat personalului medical aflat în prima linie a luptei împotriva Covid-19.
Organizatorul concertului, Asociația New Hope, a dorit astfel să mulțumească cadrelor medicale pentru dăruirea, sacrificiul și efortul de care au dat dovadă în ultimul an și jumătate.
În acest sens, alături de Alexandru Tomescu și de faimoasa vioară Stradivarius, Orchestra New Hope, sub bagheta dirijorului Cristian Spătaru, a susținut un regal muzical, alături de soliștii Alexandru Tomescu (vioară), Octavian Lup (violoncel), Lorena Puican (soprană). Repertoriul a inclus opere de Mozart, Vivaldi, Piazzola și Puccini.
„După cum spunea marele George Enescu, muzica trebuie să pornească de la inimă și să se adreseze inimii. Acesta este și scopul proiectului NEW HOPE și anume de a ajunge la sufletele oamenilor. Unicitatea proiectului constă în realizarea unor serii de concerte în spitalele din România, în semn de recunoștință și apreciere pentru cadrele medicale care au stat în ultimul an în linia întâi, luptând împotriva virusului COVID-19. Credem că această victorie este a tuturor, dar mai ales a cadrelor medicale” a declarat Octavian Lup, Coordonator NEW HOPE Project.
„Este o bucurie și onoare să mă pot alătura muzicienilor reuniți la inițiativa lui Octavian Lup pentru a le cânta celor care au avut cel mai mult de suferit și celor care au fost cei mai curajoși în această pandemie: medicii. Eu cred că muzica și medicina merg foarte bine împreună și sunt convins că piesele pe care le-am cântat împreună au contribuit la însănătoșirea noastră fizică, dar mai ales spirituală.” afirmă Alexandru Tomescu.
La eveniment au participat, de la geamurile spitalului, și pacienții, care au fost încurajați prin arta muzicală.
„De mai bine de un an, trecem cu toții printr-o perioadă extrem de dificilă. Pandemia nea testat limitele, ne-a dovedit posibilitățile, iar acest concert vine în semn de aleasă apreciere la adresa corpului medical și a pacienților afectați de acest nou virus. Evenimentul de astăzi ne onorează și, cu siguranță, ne motivează ca, în continuare, indiferent de ce ne va oferi viitorul „pandemic”, șă ne facem meseria cu aceeași dăruire”, a declarat Prof. Dr. Claudia Gherman, managerul SCJU Cluj-Napoca.
Galerie foto: Dan Bodea