FOTO | Burcă a readus zâmbetul în Gruia. CFR Cluj, la prima victorie de la revenirea lui Petrescu

Foto: Dan Bodea

Cu 6 jucători accidentați în lot, CFR Cluj a câștigat în fața celor de la CSU Craiova, scor 1-0, consolindu-și poziția de lider în Liga I. A fost primul gol, dar și prima victorie a feroviarilor în noul mandat al lui Dan Petrescu la Cluj.

CFR a deschis scorul în min.20, prin Burcă, care a trimis puternic cu capul în poarta lui Pigliacelli, în urma unui corner executat de Petrila. Oltenii au ratat destule ocazii în prima parte, prin Ivan în special, însă poarta lui Bălgrădean a rămas intactă.

Tot cei de la CSU Craiova au avut primele ocazii ale reprizei secunde, prin Baiaram, care a trimis în bară în min.48, și Gustavo, dar marea ocazie a reprizei a fost a aceluiași Burcă, care a trimis de puțin alături, tot după o lovitură de cap.

Foto: Dan Bodea

Cea mai controversată fază a meciului a avut loc în min.72, atunci când arbitrul Marcel Bârsan n-a acordat CFR-ului o lovitură de la 11 m, după ce Bancu l-a lovit pe Manea cu piciorul în piept. În mod normal, fundașul Craiovei trebuia să primească și al doilea ”galben” și, implicit, să fie eliminat. CFR a apărat fără probleme până la final rezultatul de pe tabelă și s-a distanțat la 4 puncte în clasament în fața ocupantei locului secund, FC Botoșani.

Captură video LookSport

Cele două formații se vor întâlni și joi, la Craiova, în 16-imile Cupei României.

Dan Petrescu: ”E meritul jucătorilor!”

Un meci extraordinar, am întâlnit o echipă în formă, cu toți jucătorii disponibili. CFR a avut 6 jucători de bază care n-au jucat azi, indisponibili. Eu zic că e o victorie fantastică, incredibilă! E meritul jucătorilor! Au jucat cu spirit, așa cum îmi place mie. Golul a fost lucrat de dimineață la antrenamente. Și în Cehia, și la Botoșani am fost periculoși la fazele fixe.

La faza din repriza a doua cu Manea și Bancu a fost penalty și roșu! Toată țara a văzut! E prea simplu să nu vezi. Arbitrul era chiar acolo. Apoi, puteam fi egalați sau chiar să pierdem. Am avut un penalty clar ca lumina zilei! E ciudat. Doar asta m-a deranjat.

Referitor la meciul de joi, din Cupă, de când am venit la CFR, mereu am ieșit rapid. Nu vom merge să ne predăm, ci să jucăm, chiar dacă vor evolua alți fotbaliști, inclusiv copii. Suferim în atac, n-avem niciun atacant în afară de Costache. Toți care au jucat azi vor rămâne la Cluj!”, a declarat antrenorul CFR-ului la finalul partidei.

Galerie foto: Dan Bodea

242521290_585176882660514_4781635753886937885_n 242382211_235241308547566_1066081492743919608_n 242348720_586154629078356_7790347103339057108_n 242325485_897168921218957_294673237998432609_n 242326601_380375170386368_2079716251357712600_n 242328750_544472306811516_1275631117939284074_n 242375598_392425022325623_8357622026726083333_n 242386594_289827452596492_1254754709080936406_n 242409112_1065027514316067_5166297658190516619_n 242414390_588488598957357_6350416045585422667_n 242420254_884829525798034_7035889359670666749_n 242449195_560380681866367_8807265427136930896_n 242490265_324489939474448_8651657111536103749_n 242505325_546167613261132_76994992970013067_n 242521290_585176882660514_4781635753886937885_n 242523680_4087907897985816_1838195715820954174_n 242526915_3059482384271812_3512271874537933347_n 242531975_1076676159828592_6286640531289874822_n 242308673_384618546715228_1702814590474949503_n 242326700_391276132661198_7363961583202848201_n 242352357_285650349765949_2341366536564582959_n 242372838_392658369153061_620778168409293474_n 242396161_925006198227872_8444199983823485585_n CFR_U Craiova 242575868_249870000291087_8090460408485359120_n 242618715_4378745475551026_3895678931266010248_n
<
>
Foto: Dan Bodea

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu