FOTO | Alin Tișe: Spitalul de urgență pentru copii se va construi în Borhanci și va deservi toate județele Transilvaniei

Clujul va avea în cel mult trei ani un spital regional de urgență pentru copii. Anunțul a fost făcut astăzi de Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, care a declarat că acesta se va construi pe un teren de 7 hectare în colonia Borhanci. Spitalul monobloc pediatric va deservi copiii din întreaga Transilvanie și va avea 700 de paturi.

Terenul ne va fi oferit cu titlu gratuit de către Primăria Cluj-Napoca. În acest moment se lucrează în paralel, la primărie și la consiliul județean, pentru transferul proprietății acestui teren. PUZ-ul se află acum la comisia de urbanism de la primărie. În ce ne privește, sper ca la următoarea ședință de consiliu sau într-o ședință extraordinară la începutul lunii martie, să adoptăm și hotărârea de luare în proprietate a terenului respectiv. După asta, vom face studiul de fezabilitate, proiectele tehnice, licitația, pentru ca apoi să trecem efectiv la construirea acestui spital. Din momentul în care vom finaliza și licitația, construcția spitalului n-ar trebui să dureze mai mult de doi ani.”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Locația aleasă pentru ridicarea spitalului se află pe amplasamentul fostului proiect Casarom, între viitoarea centură metropolitană și centura Vâlcele-Apahida.

În ce privește costurile, acestea vor fi suportate integral din bugetul propriu al județului Cluj. Alin Tișe spune că vom ști exact cât va costa viitorul spital de urgență pentru copii abia după finalizarea studiului de fezabilitate, ”însă din câte știu, o asemenea construcție n-ar trebui să coste mai mult de 8-10 milioane de euro”.

Alin Tișe a mai precizat că una din variantele luate în calcul a fost și construcția spitalului pe actuala locație de pe strada Moților, însă ideea a fost abandonată având în vedere că aici ar fi trebuit să se facă exproprieri, iar în zonă locuiesc multe familii cu o situație financiară delicată.

Spitalul de Copii din Cluj funcționează în prezent în nu mai puțin de 14 clădiri de pe raza municipiului, are 480 de paturi, 11 secții și o unitate de primiri urgențe. Potrivit statisticilor, 60 la sută dintre copiii tratați aici provin din afara județului Cluj. Spitalul a fost înființat în 1948 și avea 80 de paturi. Imobilul în care se află acesta a fost ridicat în 1890 și adăpostea un sanatoriu privat.

Distribuie:

Postaţi un comentariu