Filmele clujenilor sunt așteptate în Competiția Locală TIFF 2015

Competiţia Locală TIFF 2015, dedicată artiştilor locali, este organizată de Festivalul Internaţional de Film Transilvania, în parteneriat cu Fabrica de Pensule.

Pentru al șaselea an, filmele regizate de clujeni au propria competiție în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie 2015). Competiţia Locală TIFF, dedicată atât amatorilor, cât şi profesioniştilor din mediul cinematografic clujean, are ca scop promovarea şi susţinerea creaţiilor artiştilor care vin din zona artelor vizuale, creații care, până acum, nu au avut şansa de a fi proiectate în festival.

Desemnat Capitală Europeană a Tineretului în 2015, Cluj este considerat unul dintre cele mai importante centre de cultură și medii artistice din țară, lucru demonstrat prin numărul tot mai mare de filme care provin din această zonă, înscrise în preselecția TIFF, de la o ediție la alta. Competiţia Locală este adresată deopotrivă cineaştilor amatori șiprofesionişti,  originari din Cluj sau care locuiesc, lucrează, studiază în prezent în orice localitate din judeţul Cluj.

Cei interesaţi pot trimite, până pe data de 8 mai 2015 (ultima zi de recepţionare a titlurilor), filme pe orice temă, cu lungimea maximă de 30 de minute, în format digital, Quicktime, FullHD – 1920 x 1080, Codec h264 sau mpeg2, Data rate 15 – 20 mbs, Stereo aac. Nu se mai acceptă alt tip de format.

Câștigătorii de anul trecut 

Producţiile trebuie să fie realizate în perioada 9 iunie 2014 – 8 mai 2015. Filmele, împreună cu formularul de înscriere completat, disponibil pe www.tiff.ro, trebuie trimise la Casa TIFF, Str. Universității, nr. 6, Cluj-Napoca. Nu vor fi acceptate în competiție filmele cineaștilor care au câștigat la mai mult de două ediții anterioare.

Organizatorii vor anunţa titlurile care intră în Competiţia Locală TIFF 2015 până la data de 26 mai. O selecție a celor mai bune filme dintre cele înscrise în Competiție vor fi prezentate la TIFF, în cadrul unui eveniment special. Cea mai bună creaţie va fi desemnată de un juriu alcătuit din trei membri cu experiență în cinematografie şi va fi recompensată cu Premiul Competiției Locale TIFF, în cadrul unei ceremonii de premiere.

Fabrica de Pensule va acorda o Menţiune Specială filmului care abordează subiecte sau problematici relevante pentru societatea contemporană și contextul social actual.

În 2014, Premiul Competiției Locale i-a revenit filmului Adidași mărimea 36,  regia Gábor Loránd, iar o Mențiune Specială i-a fost oferită de Fabrica de Pensule filmului Veghe, regia Cristina Haneș.


Publicitate

Postaţi un comentariu