Festivalului Transilvania Fashion revine după un an de întrerupere datorată pandemiei

Ediția 2021 a Festivalului Internațional de Modă Transilvania Fashion va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 17-19 septembrie 2021, sub egida European Fashion Council și FashionTV, anunță organizatorii.

Întrucât ediția 2020 a acestui festival nu a mai putut avea loc din motive obiective legate de pandemie, echipa organizatorilor a continuat pregătirile și, susținută de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, a obținut aprobările pentru desfășurarea la Cluj-Napoca a acestui eveniment, organizat de Asociația Culturală Pro Transilvania și produs de dr. Matei Miko, președintele Festivalului.

Festivalul Transilvania Fashion este parte a unui ciclu de Gale dedicate prezentării și premierii excelenței în domeniul modei, pe care Asociația Culturală Pro Transilvania le organizează de 30 de ani, și a fost conceput să contribuie la amplificarea vizibilității creativității designerilor prezentați pe vasta scenă europeană, prin contribuția conjugată a mass media și a partenerilor din European Fashion Council și FashionTV. 

„Imaginat sub forma unui eveniment outdoor complex, street fashion într-o viziune neașteptată, couture într-o formulă inovativă, amplificate prin prezența unui studio foto/video – vector de comunicare universal, conceptul propune o abordare a mai multor valențe ale unei formule consacrate și va crea o emulație pe toate palierele expresiei de fashion și styling din acest domeniu”, a declarat dr. Matei Miko, președintele Festivalul Transilvania Fashion.

Locul de desfășurare al evenimentului este Esplanada Centrului de Cultură Urbană din Parcul Central din Cluj-Napoca, care se va transforma datorită unei logistici impresionante de catwalk, sunet, lumină și ecrane LED, într-un superb amfiteatru în aer liber, străjuit de impunătoarea clădire a Cazinoului si de istorica Fântână Arteziană amenajate în 1897, inspirate de clădirile celebrului Palat Sanssouci de la Potsdam.

La Festival și-au anunțat participarea numeroși designeri, branduri, case de modă și universități, invitați speciali din țară și din străinătate, modele, hairstyliști, make-up artiști, fotografi, bloggeri și jurnaliști.

Concepute si realizate ca spectacole de modă în cadrul Programului Transilvania Fashion, ciclul de evenimente care s-a întins pe durata a trei decenii a fost inițiat în anul 1992 de Grupul Mikotronic și produs de dr. Matei Miko. Scopul a fost crearea unui cadru select de promovare a designului textil și vestimentar, a creației și producției de accesorii, precum și a tehnicilor de prezentare clasice și neconvenționale, pentru realizarea unor momente memorabile în industria spectacolelor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu