Electric Castle 2022: 300 de artiști, 24 de țări, 10 scene, 100 de ore de muzică live

Aproape 300 de artiști din 24 de țări, 10 scene, 100 de ore de muzică live – astfel va arăta experiența muzicală pregătită pentru ediția 2022 a festivalului Electric Castle. Ajuns la a opta ediție, festivalul va avea loc în perioada 13-17 iulie, iar organizatorii așteaptă peste 250 de mii de oameni.

La Bonțida vor participa în acest an artiști de rock, metal, pop, indie, hip hop, electro sau trap, printre care: twenty one pilots, Deftones, Gorillaz, Moderat, Editors, continuate de artiștii români care sunt, de azi, incluși integral pe afișul evenimentului.

Este un line-up construit în jurul diversității, dar și a viziunii noastre de a aduce, la fiecare ediție, nume proaspete, pe care publicul s-a obișnuit să le descopere în Electric Castle. Într-un an cu foarte multe schimbări de ultim moment în ceea ce privește datele turneelor și disponibilitatea artiștilor, reușim să oferim complexitate, calitate și plăcerea noilor descoperiri prin artiști relevanți, din zone muzicale diferite”, spune Edmond Lenarth, Head of Booking EC.

Din SUA, Marea Britanie, Franța, până în Turcia, Niger, Belarus, trupe sau DJs din 24 de țări vor fi prezenți, între 13 și 17 iulie, pe domeniul Banffy, din Bonțida. România ocupă un loc important, cu peste 100 de artiști în program. Pe scena principală sunt programate show-urile Zdob și Zdub, Vița de Vie, Coma, Subcarpați și Delia, în timp ce byron, Robin and the Backstabbers, Șuie Paparude, Dor de Duh, om la lună sau The Mono Jacks sunt „la Hangar”, scena preferată pentru muzică alternativă. Pe lista de (re)descoperit sunt nume precum Cătălina Cara, Balkan Taksim, Simion Bogdan Mihai & Lăutarii de mătase în Backyard, scena amplasată în spațiul unic din apropierea castelului. Programul artiștilor pentru fiecare zi din festival este disponibil, de astăzi, pe www.electriccastle.ro

Din 20 mai, prețul abonamentelor și biletelor de o zi va crește la 159, respectiv 70 de Euro (plus taxe). Organizatorii recomandă tuturor să își stabilească, cât mai curând, cazarea pentru perioada evenimentului, opțiunile din camping dar și din proximitatea festivalului fiind deja foarte limitate.

Toate detaliile despre bilete și program sunt disponibile pe www.electriccastle.ro

Distribuie:

Postaţi un comentariu